Ce facem când o persoană ne subminează autoritatea în fața copilului

Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară

Copiii români de la țară, victimele sărăciei

Adolescent de 14 ani, descoperit în trafic după ce a condus 70 de kilometri cu fratele său în vârstă de 10 ani pe scaunul din dreapta

Vânătoarea de cadouri în prag de sărbători. Cum să eviți jucăriile care pot pune în pericol siguranța copilului tău

A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale

Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei

Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei

Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe

Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte

Astăzi luăm următorul exemplu: să zicem că am petrecut foarte mult timp educându-ne copilul să procedeze într-un anumit fel. Inoculându-i un anumit comportament. Şi ne întâlnim cu o persoană care tocmai ne subminează autoritatea şi spune: „Nu! Ce ai învăţat tu de la mama ta este greşit!” Ce facem atunci?”.

Mergem într-o vizită şi ne întâlnim cu o persoană care este mai în etate şi care, de faţă cu copilul nostru, spune: „Dar de ce, dragă, să nu-l laşi pe copil să facă asta? Eu uite aşa mi-am crescut copiii! Şi uite, sunt mari, au copii la rândul lor”.

Categoric, din toată această situaţie, copilul este cel care termină prin a fi bulversat, pentru că nu mai ştie ce este bine şi ce nu este bine.

Este politicos să rugăm persoana respectivă să ne susţină în a ne educa astfel copilul, dându-i o motivaţie care este reală pentru noi. Şi explicându-i de ce am aderat la această regulă de comportament.

Discuţiile cu persoana care ne amendează regulile de educaţie pe care noi le-am instaurat nu vor avea loc de faţă cu copilul. Lasăm momentul să se petreacă, zâmbim politicos, larg, încuviinţăm din cap, copilul va spune „mama, ce se întâmplă?”, încurajăm copilul către o altă activitate ca să îi mutăm practic centrul de atenţie (...) după care ne adresăm politicos rudei sau persoanei care ne-a amendat regula de politeţe (...) şi încercăm să îi explicăm de ce noi dorim să facem lucrul acesta.

Când am spus „să îi explicăm”, tonalitatea pe care ne adresăm, mimica, toate gesturile pe care le folosim, vor fi cele cordiale, de explicaţie. Explicaţia nu este vecină cu violenţa. Chiar dacă noi suntem români, balcanici, sangvini şi bineînţeles că simţim totul visceral!

În concluzie, atunci când cineva ne amendează o regulă pe care i-am instalat-o foarte bine în educaţia propriului nostru copil, este de preferat să avem o discuţie cu toate explicaţiile necesare separat de copil. Doar cu persoana care tocmai ne amendează. Şi acolo ne reglăm conturile.