Castelul Daniel se află la aproximativ 60 de kilometri de Braşov, într-un sat din judeţul Covasna. A fost construit la începutul anilor 1600 de familia de nobili Mihaly. Doi tineri din Sfântu Gheorghe l-au cumpărat în 2009, l-au reabilitat, iar acum închiriază camerele în regim hotelier.
„Am cumpărat imobilul, după care am avut un proiect finanţat de UE de 400.000 de euro. Conceptul nostru de turism este istoria autentică combinată cu confortul timpurilor moderne”, spune Lilla Racz.
Cinci ani a durat reabilitarea, făcută, în cea mai mare parte cu materiale originale, găsite în castel şi reciclate.
Camerele au dotări moderne, de ultimă generaţie, însă uşor poţi fi introdus în atmosfera de acum câteva sute de ani. Şi asta pentru că mobilierul este construit din lemnul folosit iniţial la ridicarea conacului.
Din septembrie 2014, castelul a intrat oficial în circuitul turistic. Aici, o noapte de cazare în cameră dublă costă între 80 şi 110 euro, cu mic dejun inclus.
Arcuş. Alt sat, alt conac. Construit tot în secolul al XVII-lea, este acum sediul Centrului Cultural din localitate, vizitat anual de 4.000 de turişti.
În judeţul Covasna sunt peste 200 de conace şi castele care au aparţinut cândva nobililor saşi şi secui. Aproape jumătate dintre ele au fost revendicate şi reabilitate, în timp ce altele sunt părăsite şi se degradează.