Cântec anti-Theresa May, în topul iTunes din Marea Britanie
Data publicării:
Piesa ”Liar Liar Ge2017”, un cântec anti-Theresa May, se află pe locul al doilea în topul iTunes din Marea Britanie, după ”Despacito”, interpretată de Luis Fonzi, Daddy Yankee şi Justin Bieber, scrie News.ro.
Cântecul vorbeşte despre politicieni, cărora le place să spună minciuni, include scurte fragmente din discursurile ţinute de Theresa May, iar un cor cântă: ”Ea este o mincinoasă, nu poţi avea încredere în ea, nu, nu, nu”.
”Liar Liar Ge2017”, dedicată prim-ministrului Marii Britanii, este, de fapt, un remix al unei piese lansate de Captain Ska în urmă cu şapte ani.
Mii de oameni au descărcat melodia de pe iTunes, iar compozitorii susţin ca ea să fie difuzată şi la radio, ”ca oricare alta”. Pe YouTube, videoclipul ei a fost vizualizat de peste 540.000 de utilizatori în patru zile de la lansare.