Concursul s-a desfăşurat în oraşul finlandez Oulu. Kareel Blumenkrants a reuşit să impresioneze juriul prin modul în care a mimat că interpretează o melodie la chitara invizibilă. A fost pentru prima dată în istoria de 20 de ani a campionatului mondial de chitară invizibilă când un rus s-a clasat pe primul loc. El l-a învins inclusiv pe campionul de anul trecut.
Kareel Blumenkrants, câştigător: Trebuie să recunosc că este un pic ciudat şi total neaşteptat.
Participarea la campionatul mondial de chitară invizibilă nu cere pic de talent muzical.
Juha Torvinen, preşedintele juriului:Fiecare membru al juriului are anumite elemente pe care le analizează în timpul competiţiei. Dar trebuie să verificăm anumite lucruri, precum voioşia, improvizaţiile.
Hanna Jakku, organizator: Este o modalitate de a te bucura de muzică fără să cânţi cu adevărat la vreun instrument şi nici măcar nu trebuie să ştii să cânţi la vreun instrument.
Concursuri de cântat la chitare invizibile au avut loc prima oară în Suedia şi Statele Unite, în anii '80. Iar, campionatul mondial s-a desfăşurat prima dată în 1996, în Finlanda.