Liga Anti-Defăimare: Proteza nazală folosită de Bradley Cooper în rolul compozitorului evreu Leonard Bernstein nu e „antisemită”

Data actualizării: Data publicării:
Bradley Cooper, într-o scenă din filmul „Maestro”, despre compozitorul american Leonard Bernstein.
Bradley Cooper, într-o scenă din filmul „Maestro”, despre compozitorul american Leonard Bernstein. Foto: Profimedia Images

Liga Anti-Defăimare a apărat decizia lui Bradley Cooper de a purta o proteză nazală pentru a-l interpreta pe Leonard Bernstein în viitorul film biografic „Maestro” despre legendarul compozitor, după ce actorul a fost acuzat că a interpretat un personaj evreu, fără a fi evreu, o practică numită „Jewface” de unii critici de la Hollywood. Liga Anti-Defăimare, o organizație evreiască din SUA care luptă împotriva antisemitisimului și a intoleranței, a considerat că utilizarea protezelor pentru un astfel de rol nu este considerată antisemită, conform The Guardian.

„De-a lungul istoriei, evreii au fost deseori caricaturizați, în filmele antisemite şi de propagandă, drept niște creaturi malefice cu nasuri mari şi cârlionţi”, a precizat Liga Anti-Defăimare. Acest film, o biografie a legendarul dirijor Leonard Bernstein, nu este aşa ceva”.

Bernstein, fiul unor evrei-ucraineni care au emigrat în SUA, a fost un renumit dirijor şi compozitor, cunoscut mai ales pentru coloana sonoră și muzica din „West Side Story”.

Bradley Cooper este regizorul, co-scenaristul și actorul principal din „Maestro”, un film care se concentrează în special pe relația lui Bernstein cu soţia sa, Felicia Montealegre, interpretată de actrița Carey Mulligan.

Filmul „Maestro” va avea premiera pe 2 septembrie la Festivalul de Film de la Veneţia şi va rula pentru scurt timp în cinematografe la sfârşitul lunii noiembrie, înainte de a fi lansat pe Netflix pe 20 decembrie.

După ce au apărut primele imagini de la filmări, cu Bradley Cooper în rolul lui Bernstein, criticul-șef de la Hollywood Reporter a considerat drept „problematică” utilizarea, de către Cooper, a unei proteze nazale, iar filmul a fost descris drept un „cosplay etnic”.

Într-o declaraţie postată pe reţelele sociale, copiii lui Bernstein, Jamie, Alexander şi Nina, i-au luat apărarea lui Cooper împotriva a ceea ce au numit critici „nesincere”.

„Ne doare sufletul atunci când vedem că munca (lui Cooper) este greșit interpretată. Întâmplător, Leonard Bernstein chiar avea un nas frumos ș mare. Bradley a ales să utilizeze machiajul pentru a semăna cât mai mult, iar nou suntem perfect de acord cu asta. Suntem, de asemenea, siguri că și tatăl nostru ar fi fost de acord cu asta”, se arată în comunicatul copiilor lui Bernstein.

Controversa a urmat obiecţiilor legate de distribuirea lui Cillian Murphy în rolul fizicianului nuclear J Robert Oppenheimer în filmul biografic regizat de Christopher Nolan şi faţă de cea a lui Helen Mirren în rolul prim-ministrului israelian Golda Meir - doi actori neevrei care interpretează figuri evreieşti notabile.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Devine obligatoriu pentru casele de schimb valutar și cazinouri: Schimbări radicale cu noi reguli împotriva...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei