BONTON. Titi Aur oferă o lecție de bune maniere în trafic

Data publicării:
titi 20aur-38443

Rezultatul a fost unul previzibil: nimeni nu respectă nimic, iar principala lege este cea a junglei. „Bune maniere în trafic însemnă câteva lucruri, nu foarte multe. În primul rând, respectarea regulilor de circulaţie. Un al doilea lucru ce trebuie respectat în trafic sunt regulile de conducere defensivă, care nu sunt egale cu regulile de circulaţi, sunt reguli de bun simţ. Dacă toţi vom merge pe această premisă - să nu fim consideraţi fraieri, să fiu primul care ajung la semafor, să fiu primul care scârţâie roata când se pune semaforul sau, cu riscul de a bloca interesecţia, să fiu acolo în faţă. Dacă toţi vom face aşa, cu siguranţă nu va veni civilizaţia peste noi”, spune Titi Aur.

Multiplul nostru campion la raliuri i-a descoperit pe cei care sunt cei mai agresivi șoferi. „Din păcate, sunt din ce în ce mai mulţi tineri, dar nu numai tineri, care beneficiază de maşini foarte puternice, performante, fără să ştie să le manevreze la capacitatea lor adevărată. Şi ceea ce este cel mai grav, nu realizează pericolul, nu realizează că o maşină cu cât este mai bună, mai sigură, devine mai periculoasă dacă încerci să ajungi la limită. Îmbogăţiţii care cred că dacă ai o maşină de 300, 500 de cai, şi dacă mai arată şi extraordinar, îţi poţi permite orice încât nu mai trebuie să respecţi reguli de circulaţie şi conducerea defensivă sunt cei mai periculoşi.”

O lecție de maniere în trafic, duminică, de la 17.30, la Digi24, în emisiunea „Bonton”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”