BONTON. Domnica Ghika: Am plecat pentru că România nu ne-a iubit, nu pentru că noi nu am iubit-o. Nu a fost o alegere
De aproape 40 de ani, Parisul este pentru Domnica Ghika oraşul care i-a oferit un cămin atunci când România, locul pe care îl consideră încă acasă, a gonit-o. Din cauza comuniştilor, familia ei a pierdut tot - poziţie socială şi avere. Însă nu şi-a pierdut niciodată demnitatea.
„Am plecat pentru că România nu ne-a iubit, nu pentru că noi nu am iubit-o. Nu a fost o alegere plecatul din ţară, a fost o durere, a fost o ruptură care nu s-a vindecat”, spune Domnica Ghika.
„Am trăit în România 26 de ani... Totul mă leagă de România, totul mă leagă de această perioadă extraordinară, casa în care ne-am născut, familia, prietenii, atmosfera specială, care nu o regăseşti în Franţa, deci am numai amintiri, toate petrecerile noastre, toată tinereţea, toată minunea, totul mă leagă, România nu a plecat din suflet şi din cap”, adaugă ea.
Familia Ghika a dat României voievozi, premieri şi academicieni. Nimic n-a mai contat însă când comuniştii au venit la putere. Tatăl, Leon Ghika, a fost dat afară din Marina Regală şi a devenit tăietor de lemne, iar mama, Marcela Pandelescu, a ajuns sa lucreze la fabrica de cărămidă.
„Tata avea la Budeşti un conac unde stăteau ei şi unde stăteau bunicii mei şi care aveau fermă şi făceau foarte multe lucruri - pescărie, mori de măcinat, adică trăiau din acest lucru. Şi tata a fost anunţat de către cineva de la moşie: vin să v-aresteze. Şi atunci nu se putea duce la gară să ia un tren pentru că securitatea era în gară. Tata a plecat prin câmp, păduri, până a ajuns la Bucureşti. A fugit ascunzându-se să nu fie prins. Şi a ajuns la Bucureşti în această casă în care ne-am născut şi în care am trăit. Şi era mama aici. Şi a intrat în casă şi securitatea a doua zi era în faţa porţii, zi şi noapte, tata nu mai putea să iasă”, povestește Domnica Ghika.
„Bunica mea din partea casei, căreia casa îi aparţinea, avea un bucătar, căruia îi plăceau bărbaţii. Aşa era el. Şi care ieşea în fiecare seară cu un alt bărbat după gât. Securitatea se obisnuişe. Şi într-o zi i-a spus lui tata: astă seară, pune-ţi o pălărie şi te scot. Şi l-a luat pe după gât pe tata şi l-a scos în faţa securiştilor, după care s-a ascuns la o mătuşă şi după care a plecat în Transilvania, unde mama l-a acompaniat şi de aia sora mea e născută acolo”, adaugă ea.
Cu toate ca viaţa familiei Ghika s-a schimbat dramatic, peste noapte, un lucru a ramas la fel: iubirea necondiţionată pe care şi-au purtat-o unul altuia. Nimeni nu le-a putut lua asta.
„Amintirile din familie, graţie părinţilor care au încercat să ne creeze calm, linişte, pace şi să ne înveţe frumosul şi să ne înveţe pozitivul (...), cu toate că nu aveam mare lucru, erau, au fost minunate... Faptul că nu era foarte mult de mâncat nu era o problemă, faptul că nu aveam jucarii nu era o problemă, nu ne-a traumatizat pentru că aveam enorm, enorm de multă afecţiune”, spune Domnica Ghika.
În anul 1971, Manuela, sora Domnicăi, a plecat din ţară, mai întâi în Germania, apoi în Franţa. Din cauza asta, Securitatea s-a mutat la uşa Ghiculeştilor.
„Am fost chemată şi am fost întrebată de securitate foarte agreabil dacă vreau să plec. La care eu am spus, murind de frică, pentru că nu era foarte simpatic să intri la securitate, că da, aş vrea să plec. Am plecat cu un paşaport special, cu renunţare la cetăţenie, un paşaport de culoare maro, îmi aduc aminte”, spune ea.
Se întâmpla în 1975. Un an mai târziu, a reuşit să-şi aducă şi părinţii la Paris. A fost victoria cea mai importantă. Datorită ei, Domnica Ghika a putut să înceapă noua viaţă în lumea liberă, cu inima împăcată.
„Ghika era un nume important, cunoscut. A fi român era un lucru important, pentru că era numai o elită care ajunsese în Franţa, care, ştiţi foarte bine, o grămadă de oameni de mare valoare, care erau cunoscuţi aici şi ăsta este unul din momentele importante din viaţa mea, unde educaţia şi numele mi-au fost de mare mare folos”, povestește ea.
În plus, Domnica Ghika a găsit la Paris aerul boem al Bucureştiului de altădată. Asta a ajutat-o să se adapteze.
„Când am plecat eu în '75, România încă era tot ce spun... respectul, educaţia, erau valori importante, oamenii cei mai simpli de la ţară aveau un respect, aveau un bun simţ al omului simplu, aveau frica lui Dumnezeu, erau minunaţi, nu era nicio problemă; deci România care o ştiu eu corespundea a ceea ce aşteptam, a ceea ce aştept astăzi, regăseam totul acolo. Poate că de aia am şi rămas foarte ataşată”, spune ea.
„Aici este o altă lume, capitalistă, o lume a reuşitei, o lume a banului, o lume unde trebuie să te zbaţi ca să-ţi faci drum”, crede Domnica Ghika.
Tot în Franţa, Domnica l-a cunoscut pe soţul ei, Jaques le Blay, care, timp de 30 de ani, a fost director de cercetare pentru laboratoarele companiei de cosmetică Guerlain. Împreună au un fiu, pe Ştefan Alexandru.
„Eu sunt un om foarte fericit, eu mi-am construit fericirea, sunt persoană plina de prieteni, de viaţă, de un soţ care mi-e foarte drag şi mi-a făcut o viaţă minunată, am un copil care îmi dă satisfacţii. Lui Ştefan am încercat să îi transmit tot ce am primit la rândul meu, i-am fost o mamă severă, justă”, spune Domnica Ghika.
„Trebuie să fie un om cultivat, un om care să poată să susţină o conversaţie şi să facă faţă în lume. Pentru mine e foarte important, în tot cazul. Trebuie să fie o persoană integră, o persoană corectă, o persoana justă, când te comporţi aşa totul este ok. Noi n-avem probleme”, spune ea despre educația copilului său.
„Trebuie să fii sever, copilul are nevoie să fii sever şi copilul iubeşte mult mai mult părinţii severi decât părinţii care vor să dea toate şi care îl consideră cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai tot ce vrei, de când e mic... Important e să îi dai şanse să reuşească în viaţă şi pentru mine a fost obligatoriu”, adaugă ea.
Domnica Ghika a revenit pentru prima dată în România dupa 1990. A vrut să recupereze casa mamei sale, în care a crescut, şi de care o leagă atâtea amintiri dragi.
„Mă duc la Bucureşti regulat şi mă duc în această casă unde ne-am născut toţi, de la mama începând, şi stau aşa singură în mijlocul casei şi închid ochii şi revăd totul. Aș vrea să retrăiesc în permanenţă momentul în care eram toţi împreună acolo şi care ştiu că nu va mai fi niciodată”, spune ea.
Astăzi, toată generaţia Domnicăi Ghika trăieşte în Franţa, SUA, Elveţia, Canada sau Belgia. Cu toate că vine în ţară de două ori pe lună, România pe care a iubit-o nu mai există decât în amintiri - în poveşti, fotografii şi obiecte.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
