BONTON. Confesiunile ultimului boier Miclescu
„Numele a fost dublu. Pe de o parte mi-a făcut foarte mult rău, pe de altă parte şi bine”, a mărturisit Radu Miclescu echipei „Bonton”.
Radu Miclescu este ultimul reprezentant al unei vechi familii de boieri moldoveni, atestată încă din anul 1436. Reşedinţa lor a fost dintotdeauna conacul de la Călineşti, judeţul Botoşani, un loc în care au trăit neîncetat străbunii săi, boierii lui Ştefan, înalţi dregători, avocaţi, oameni politici cu greutate în perioada interbelică.
„Casa aşa cum este a fost construită pe temeliile unei case mai vechi de apărare la 1711. Era foarte frumos mobilată, avea o bibliotecă impresionantă de 16.000 de volume”, povestește boierul.
Ultimul boier Miclescu a copilărit la moşie, un loc în care s-a făcut istorie.
„Ce ştiu eu, de pe vremea bunicilor mei, venea Petre Carp, Dimitrie Sturdza, ăştia erau cumnaţii bunicului. În timpul copilăriei mele îi ţin minte pe foarte mulţi diplomaţi ai vremii, pe prim ministrul Angliei, ministrul Spaniei, al Italiei. Era tot timpul mişcare aici. Era şi un loc de locuit foarte agreabil şi o mare întreprindere. La lucrările agricole veneau trei, patru sute de oameni (...) era o activitate intensă tot timpul. Era deja în mare parte mecanizat, existau 3 tractoare, batoze, era la ultimul răcnet la tehnică în anii 30 - 40”, își amintește ultimul descendent al familiei Miclescu.
De-a lungul vremii, familia Miclescu a demonstrat că a fi boier înseamnă să te implici în viaţa comunităţii, să ai nobleţe şi generozitate faţă de aproapele tău.
„În timpul foametei mama cu doamna Sturdza au organizat aici o cantină şi cu ajutor suedez pentru copiii din sat şi doi ani de zile 60 de copii au avut două mese pe zi. Din partea noastră se dădea o ciorbă de fasole cu carne şi de la suedezi se dădea un fel de fulgi de ovăz şi nişte triunghiuri de brânză topită. Ştiu că odată am mâncat unul şi mi-a plăcut foarte mult şi am cerut să mi se mai dea. Mi s-a spus că nu se poate fiindcă e pentru copiii care nu au ce mânca şi eu am ce mânca”, rememorează Radu Miclescu.
Cum a scăpat de comuniști
Copilăria boierului Miclescu s-a terminat brusc, odată cu venirea comuniştilor la putere. Pentru a nu fi arestat, a fost nevoit să fugă cât mai departe și cât mai repede.
„Când a venit naţionalizarea, întâmplător eram absolut singur aici şi noaptea a venit nevasta primarului, m-a trezit, mi-a spus că şaua este pusă pe cal şi că trebuie să iau tot ce pot şi să fug la Hârlău, nu la Botoşani că la Botoşani mă prinde. Aveam 13 ani, am călărit 60 de kilometri. Am ajuns la Hârlău, de la Hârlău la Iaşi şi de acolo cu trenul la Bucureşti. Asta a fost... am scăpat”, povește boierul Miclescu.
A scăpat, dar nu pentru mult timp. La trei ani după ce a fugit de la conac, a fost arestat şi băgat în închisoare. Era un băiat care avea o singură vină: purta numele de Miclescu.
„Am făcut patru ani de închisoare, de la 16 la 20”, spune Radu Miclescu.
În 1973, a reuşit să plece din ţară, în Germania. A luat totul de la zero, fără niciun sprijin.
„În Germania am fost primii doi, trei ani angajat la mai multe firme, după am rămas şomer. Mă pricepeam la antichităţi şi am început un mic comerţ de antichităţi care s-a dezvoltat şi până la sfârşit aveam cel mai mare şi cel mai bun magazin de antichităţi din Frankfurt”, explică descendentul familiei de boieri.
Conacul fusese transformat în închisoare
Germania l-a adoptat pe Radu Miclescu şi timp de 30 de ani i-a oferit siguranță, o casă, o carieră şi un statut. Ceva însă i-a lipsit mereu: România. În 1990 s-a întors în țară, și-a redobândit cu greutate conacul și l-a refăcut. A muncit enorm și și-a investit tot ce avea ca să redea clădirii strălucirea de altădată.
„Simţeam o responsabilitate faţa de familie să încerc să reîncep şi dintr-o idee de revanşă împotriva comunismului să le arăt că tot noi suntem”, mărturisește Radu Miclescu.
A reușit totul cu ajutorul soției sale, Miona, născută Flondor, descendentă din Iancu de Flondor, un mare boier și patriot bucovinean. Comuniștii transformaseră conacul în închisoare și apoi în IAS.
„Prima impresie a fost absolut îngrozitoare. N-aş fi crezut niciodată că reuşim. Casa era într-un hal fără de hal. Sufrageria mare era împărţită în două şi o parte din salonul mic şi salonul potrivit erau închisoare. E trecută şi pe lista închisorilor din România. În 2002, am început în noiembrie restaurarea conacului. Îmi dau foarte bine seama că pentru România este un anachronism că suntem ultimii care facem treaba asta. Chiar din generaţia noastră nimeni nu s-a întors”, povestește Sincron Miona Miclescu.
Boierul Radu Miclescu a moştenit de la mama să dragostea pentru artă şi pentru cultivarea spiritului. A reuşit să adune în conacul său obiecte extrem de valoroase.
Într-unul dintre saloane are două fotolii care provin din camera de lucru a ţarului Alexandru I al Rusiei, făcute pe la 1805. În locuință mai sunt câteva mobile Biedermeier foarte moderne, un candelabru de lemn suedez de pe la 1800-1810, un secretaire de la 1820.
Înconjurat de obiecte minunate pe care le preţuieşte atât de mult, Radu Miclescu mai are o singură dorinţă: „Multe vise nu mai pot să am. Totul este să găsesc o modalitate să fac să dăinuiască ca să fie un martor de cum arăta aşa ceva în vremurile când România era normală”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
