Dan are aproape şase ani şi alergia la proteina din lapte s-a declanşat când avea doar două luni. Cinci luni mai târziu a intrat în şoc anafilactic. După multe investigaţii, medicii au descoperit că are alergie şi la soia şi nuci.
Dacă acasă mama lui a reuşit să-i ţină alimentaţia sub control, înscrierea la grădiniţă a fost un adevărat chin. Alina Constantinescu a fost din instituţie în instituţie, dar peste tot a fost refuzată.
„Intră în şoc anafilactic în 30 de secunde de la orice urmă pe vreo jucărie sau mâncare şi nu am găsit nicio grădiniţă care să îşi asume riscul de a-l accepta. Cu adusul mâncării de acasă tot există pericolul de a se întâmpla mici accidente, să mănânce de la alt copil”, spune ea.
„E o mare răspundere. Cât timp e la tine în grădiniţă eşti responsabil de ce i se întâmplă, să-i găteşti separat e complicat, e suficient o picătură mică de lapte ca să vină în contact cu mâncarea lui ca să-i determine o reacţie severă şi atunci când găteşti pentru mai mulţi, unii cu lapte, alţii fără, rişti să contaminezi şi să declanşezi o reacţie alergică fără să-ţi dai seama”, explică medicul pediatru Andreea Manda.
Alina şi-a dat seama că singura soluţie ca băieţelul ei să meargă la grădiniţă era să înfiinţeze ea una. Nu o grădiniţă ca toate celelalte, ci una specială pentru copiii cu alergii. Cu mult efort, a reuşit. Aici, micuţii au meniu personalizat.
„Totul este controlat şi cu mare grijă. Doamnele de la bucătărie au etichete cu fiecare copil, ce alimente nu are voie să consume, tigăile, oalele sunt etichetate, adică avem trei copii care nu au voie nici carne de vită să consume şi există o oală în care se găteşte vită şi nu altceva”, spune Alina Constantinescu.
Oana o aduce pe fetiţa ei la grădiniţa Alinei de mai bine de doi ani. Micuţei i s-a declanşat alergia când avea opt luni şi a făcut şoc anafilactic.
„Rezultatele au fost concludente, în sensul că avea alergie alimentară, plurialergie alimentară, nu numai la proteina din lapte, avea şi la carnea de vită, la toate componentele cazeină, ou, albuş, gălbenuş”, spune Oana Popescu.
De atunci, fetiţa are în permanenţă cu ea o trusă de urgenţă care conţine medicamente, dar şi un ser special cu adrenalină pentru copii.
„Este un autoinjectant, ca un stilou. Se scoate capacul, se pune pe muşchi, se apasă, iese acul şi serul intră şi îşi face efectul. Din păcate la noi în ţară nu se găseşte, eu îl iau din Austria”, spune mama fetiței.
Pe lista alimentelor care provoacă frecvent alergii se regăsesc laptele, oul, soia şi oleaginoasele, iar dintre fructe căpşunele. Simptomele pot fi variate, spun medicii.
„Reacţiile imediate sunt greaţă, dureri abdominale, vărsături. Reacţiile la distanţă se manifestă sub formă de constipaţie cronică, diaree, până la forme severe de enteropatii, cu pierderi de proteine, cu malnutriţie, cu hemoragii digestive. Și mai sunt manifestări sistemice, adică o reacţie severă la nivelul întregului organism - şocul anafilactic. Pacientul se sufocă la nivelul căilor respiratorii, hipotensiune şi - Doamne fereşte – deces”, spune medicul Andreea Manda.
De aceea, excluderea acestor alimente este obligatorie, în unele cazuri.
„E greu pentru părinţi până îşi reorganizează întreg regimul, e foarte greu şi pentru copil, pentru că sunt foarte multe tentaţii în jur, la cumpărături, la zilele de naştere, în parc. Oamenii din jur nu înţeleg. Ni s-a întâmplat la locul de joacă nu doar să-i fie oferit un biscuite cu unt, ci să-i bage direct în gură”, spune Alina Constantinescu.
„Noi eram mari consumatori de lactate, mai ales de brânză. Ea nu e pofticioasă, ştie că nu-i face bine şi mă întreabă: dar când îmi faci analizele alea să îmi spui că nu mai sunt alergică? A trebuit să gătesc foarte mult în casă, să fac cârnaţi în casă, pate de ficat în casă. A fost destul de greu. Acum e o stare de fapt. Aşa-i viața noastră. Nu e tragic. Trebuie să ai puţină grijă. Riscul de anafilaxie există în continuare”, spune și Oana Popescu.
Pe lângă excluderea alimentelor alergene, este foarte important să citiţi cu atenţie etichetele produselor cumpărate.
Cum sunt diagnosticate alergiile și care sunt cele mai bune soluții pentru cei care au alergii explică, în materialul video de mai jos, medicul Monica Schifirneț.