La șase ani de la lansarea ultimului său album, cântăreața Adele s-a întors în actualitatea muzicală și în doar 24 de ore deja a doborât recorduri cu noua ei melodie „Easy On Me”.
Serviciul de streaming Spotify a anunțat în weekend că noul single al artistei britanice, „Easy On Me”, lansat vineri, a doborât un recordul pentru cele mai multe difuzări într-o singură zi. Deși Spotify nu a divulgat numărul exact de difuzări în ziua lansării, „Easy On Me” doboară recordul pe care îl deținea boyband-ul K-pop BTS cu single-ul lor „Butter”, lansat în mai 2021.
Și Amazon Music a anunțat sâmbătă că single-ul a primit cele mai multe solicitări de difuzare a unei melodii în prima zi de lansare, prin intermediul asistentului virtual Alexa, din istoria acestui serviciu.
Single-ul „Easy On Me” este extras de pe mult așteptatul album al artistei „30”, care va fi lansat la 19 noiembrie.
Albumul ei anterior, „25”, lansat în 2015, a fost cel mai bine vândut album din istoria SUA în prima săptămână de la lansare și a inclus hitul „Hello”, care a devenit videoclipul care a atins cel mai rapid 1 miliard de vizualizări pe YouTube.
Videoclipul noii piese „Easy On Me” are deja peste 68 de milioane de vizualizări pe YouTube, la trei zile de la lansare.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ani de zbucium, dar și de inspirație pentru Adele
Albumele vedetei în vârstă de 33 de ani - „19,”, „21”, „25” și acum „30” - poartă toate numele vârstei pe care o avea în momentul în care și-a compus muzica.
Adele, în vârstă de 33 de ani, mamă a unui băiat de 9 ani, revine cu noul album după șase ani de pauză, o perioadă foarte zbuciumată în viața artistei. A trecut printr-un divorț, a avut probleme de sănătate și și-a schimbat înfățișarea, slăbind foarte mult. În timpul unei sesiuni Live cu fanii, pe Instagram, vedeta a fost întrebată despre ce este vorba în noul album. Adele a răspuns: „Divorț, dragă, divorț”.
Traumatizată de anularea, în 2017, a ultimelor sale două concerte de pe stadionul Wembley din Londra, din cauza unor probleme cu corzile vocale, vedeta susţine că acum „nu mai vrea să anuleze nimic”.
Ea a recunoscut recent, într-un interviu acordat revistei Vogue, că a trecut greu de momentul psihologic al împlinirii vârstei de 30 de ani, însă asta a fost și o sursă de inspiraţie pentru noul ei album. Stabilită la Los Angeles, Adele a rupt tăcerea după o perioadă de cinci ani și a vorbit pentru prima dată despre divorţul de Simon Konecki, despre faptul că a făcut psihoterapie, dar şi despre pierderea sa spectaculoasă în greutate.
„La 30 de ani, viaţa mea s-a prăbuşit fără niciun avertisment”, s-a destăinuit Adele revistei Vogue. „Simt că acest album este despre autodistrugere, apoi despre autoreflecţie şi despre un fel de autoizbăvire”, a mărturisit ea, potrivit Agerpres.
Editor : Luana Pavaluca