Dansul excentric este început de o singură persoane mascată care dansează singură timp de 15 secunde pe piesa unui DJ american, după care toţi cei din jurul lui, costumaţi amuzant, încep să facă mişcări bruşte, aparent necontrolate.
Cu feţele acoperite de măşti desprinse parcă din filmele de groază, tinerii au dansat fără nicio reţinere într-un cimitir. Printre ei s-a aflat şi un inspector la Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de profanare a cimitirului, dansatorii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani.
Fenomenul Harlem Shake a început pe 2 februarie în Statele Unite, iar de atunci s-a extins rapid în toată lumea şi este popular şi în România.
Sute de persoane din Piteşti, Iaşi, Sibiu şi Oradea vor dansa astăzi pe ritmurile Harlem Shake în centrele oraşelor.