4 din membrii trupei Zdob și Zdub au COVID-19, iar concertul din București, din 25 aprilie, a fost amânat

Data publicării:
poster_ZZ_mai (2)
4 din membrii trupei Zdob și Zdub au COVID-19 FOTO: poster de concert

Aflați în plin turneu internațional pentru promovarea melodiei cu care vor reprezenta Republica Moldova la concursul Eurovision 2022, patru dintre membrii trupei Zdob și Zdub s-au îmbolnăvit de COVID-19, anunță un comunicat.

Având în vedere situația actuală, concertul trupei Zdob și Zdub ce ar fi trebuit să se desfășoare în data de 25 aprilie, la Arenele Romane din București a fost suspendat și amânat până pe 22 mai.

Amânarea concertului aduce totodată și schimbarea locației, acesta urmând a fi susținut la Grădina Urbană Herăstrău.

”Deși suntem foarte fericiți că piesa „Trenulețul”, pe care o vom prezenta în acest an la Eurovision împreună cu frații Advahov, se bucură de popularitate la nivel internațional, vestea că patru dintre colegii noștri au fost infectați cu noul coronavirus, ne obligă să luăm o pauză scurtă. Din fericire, colegii noștri sunt bine și avem credința că vom reveni cu aceeași energie de îndată ce vom primi undă verde. Suntem nerăbdători să ne reîntâlnim”, a transmis reprezentantul trupei Zdob și Zdub

Persoanele care au achiziționat bilete pentru concertul de la Arenele Romane pot opta pentru păstrarea biletelor în vederea participării la concertul ce va avea loc în data de 22 mai, la Grădina Urbană Herăstrău sau își pot recupera banii de la agenția de bilete emitentă.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce a murit, de fapt, Silviu Prigoană. Medicii au mărturisit cauza decesului afaceristului
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce a aflat de moartea lui Silviu Prigoană: “S-a întâmplat la Brașov...
Pro FM
Ana Baniciu are o casă ca din reviste, veche de un secol. A arătat-o în detaliu, iar imaginile dinainte și...
Film Now
Angelina Jolie, despre posibilitatea ca cei șase copii ai ei să aleagă o carieră la Hollywood: „Sunt foarte...
Adevarul
Patru țări europene ar putea fi următoarele pe lista lui Vladimir Putin
Newsweek
Care pensionari au pierdut la pensie sute de lei? Obligați să lucreze 10 ani în plus. Ce măsuri iau?
Digi FM
Dinastia Trump, sezonul 2. Ce roluri ar putea juca rudele lui Donald Trump în noua administrație...
Tortura
Trei irakieni torturați în închisoarea Abu Ghraib de contractori americani au primit despăgubiri de 42 de...
Digi Animal World
„Zâna Albă”, o veveriță cu blana albă extrem de rară. Un fotograf a așteptat ore bune să o surprindă
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Ben Affleck pare atât de nefericit mereu. Un apropiat a rupt tăcerea: „Vrea să...
UTV
Ozana Barabancea face primele declaratii despre relatia fiului sau cu Naomi Hedman. „Exista soacra buna pe...