Vineri, pe seară, are loc Gala Premiilor Stand up Comedy. Invitatul special al galei este britanicul Jimmy Tamley, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni ventriloci şi păpuşări din Europa. Alături de el, pe scena de la Patria, vor urca şi Micuțu, Teo, Costel şi Badea. Toată comedia va începe de la ora 20.
Tot din Marea Britanie, vin special în România, în Hard Rock Caffe, de la ora 22, Anathema.
Sâmbătă ziua, au loc târgurile de Florii, de la Muzeul Ţăranului Român şi din Parcul Cismigiu, iar seara, Aylin concertează alături de trupa Luky Charms în club Puzzle.
La Galeria Ballroom se desfășoară „Spring Tango Weekend”, alături de doi dansatori din Boenos Aires, iar la teatrul Odeon, de la ora 20, se pune în scenă spectacolul „Saraiman", o alăturare inedită între dansatorul Răzvan Mazilu, comediantul Dan Badea şi muzică lăutărească.
Duminică are loc un spectacol de excepţie de Paşti: Dan Puric şi Divna, o cântăreaţă de origine elenă cu o voce remarcabilă, supranumită de public „vocea îngerilor". Cei doi artişti vor urca pe scena la Ateneul Român în două reprezentaţii în pragul Sfintelor Sărbători, duminică, de la ora 16 şi de la ora 20.
Paula Seling susține un concert de Florii, duminică, de la ora 20, la Sala Radio.
După luni de aşteptări, Robert Downing JR se întoarce cu filmul Iron Man 3. Tony Starck, personajul principal al peliculei, este gata să salveze din nou lumea din mainele răului suprem.
Colegii de la emisiunea „Ca-n filme” au pregătit pentru duminică, de la 16:20, un portret al lui Al Pacino, unul dintre cei mai iubiţi actori de la Hollywood.
Vineri seară, trupa Vama concertează în Goha Studio, din Brașov, iar Direcţia 5 vizitează sâmbătă Constanța pentru cânta melodii de pe noul album, în clubul Phoenix.
Formația Luna Amară își va promova duminică videoclipul „Pietre în alb” în Moskva Café din Oradea.