Case memoriale în paragină | Ce a rămas în urma marilor oameni ai României
În România există peste 30.000 de monumente istorice. Aici fiind incluse de la monumente funerare, statui şi până la casele memoriale. Cele mai multe se găsesc în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Dâmboviţa şi Prahova. La polul opus se află Satu Mare, Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa şi Brăila, potrivit Ministerului Culturii. 2018 e anul în care România aniversează 100 de ani de la Marea Unire şi momentul când autorităţile vor să aducă în prim plan valorile care au dus la clădirea României de astăzi.
Dincolo de cele 32 de milioane de euro, buget alocat dătre Guvern special pentru marcarea Centenarului, Ministerul Culturii are un proiect pentru restaurarea monumentelor ce se întinde până în perioada 2016-2021. În cei 5 ani au fost bugetaţi peste 165 de milioane de euro. În 2016 au fost cheltuiţi peste 91 de milioane de euro, în 2017 au fost alocaţi peste 6 milioane de euro, în 2018 a fost propus un buget de aproape 5,5 milioane de euro, în 2019 s-a estimat un buget de peste 23 de milioane de euro, în 2020 un buget de peste 20 de milioane de euro, şi în 2021 s-a estimat un buget de aproape 19 milioane de euro.
În spatele promisiunilor făcute de autorităţi se află doar rămăşiţele a ceea ce mai poate fi palpabil din istoria României Mari - clădiri care stau să cadă, cu pereţii scorojiţi şi inundaţi de vremea rea. La Bădăcin, în judeţul Sălaj, istoria era să rămână numai în manuale. Casa unde a copilărit Iuliu Maniu, unul dintre organizatorii Marii Adunării Naţionale de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, a fost la un pas să dispară.
Localnică: "Eu copilărind acolo, aproape, în prima casă în sat, şi m-am jucat mult acolo cu copiii, cu vecinii, era foarte frumos, ca un colţi de rai era".
Inclusă în lista monumentelor istorice încă din anul 1998, casa a fost lăsată în voia sorţii în cei 30 de ani de democraţie.
Cristian Borz, preot greco-catolic : „Casa era foarte degradată pentru că acoperişul era distrus, ploua prin acoperiş, toată structura era... era, am putea spune în stare de precolaps, adică în orice moment ar fi putut să cadă. A fost lăsată din punctul meu de veder intenţionat în paragină tocmai pentru a se ajunge la acest moment în care ea să cadă şi pentru a nu mai exista această posibilitate de a nu mai reface nimic din ce ea a fost.”
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Ridicată în 1879, confiscat de către comunişti în 1947 şi transformată pe rând în depozit de îngrăşăminte chimice, în gospodărie mixtă, tabără pentru pionieri, iar mai apoi în cămin pentru copii cu handicap sever.
Localnică: „Am intrat şi înăuntru, că a locuit acolo un muncitor cu familie şi am fost şi înăuntru. Am recunoscut mobilierul când a ajuns înapoi aici la muzeu. Chiar am zis: "L-am recunoscut".
Cristian Borz, preot greco-catolic: „Aici a existat o bibliotecă foarte mare. Corneliu Coposu povesteşte că a primit sarcina din partea lui Iuliu Maniu în vara lui '35, pe când era student la Cluj, să catalogheze aceste cărţi şi i-a luat toată vara să lucreze. Aici au existat manuscrisele lui Simion Bărnuţiu, obiecte care au aparţinut lui Simion Bărnuţiu. În 1940, mai precis în mai, Iuliu Maniu vede Bădăcinul pentru ultima dată, şi parcă simţind ceea ce urmează, din obiectele pe care le avea, cele mai importante, manuscrisele lui Simion Bărnuţiu, obiecte şi multe alte documente, corespondenţe au fost donate Bibliotecii Academiei, aşa ele au fost salvate. Restul bibliotecii, din păcate, aici în curtea casei au fost arse şi nu s-a mai putut salva nimic din ele”.
Căderea Comunismului nu a însemnat salvarea casei memoriale a lui Iuliu Maniu. Deşi exista un document oficial prin care Iuliu Maniu, unul dintre liderii ardeleani al Marii Uniri, lăsase aceasta casă moştenire Episcopiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea, autorităţile române postdecembriste au recunoscut acest lucru abia la mijlocul anului 2016.
Cristian Borz, preot greco-catolic: „Până în acest moment statul român, sub niciunul din formele lui - Primărie, Consiliu Judeţean, Minister al Culturii, nu a oferit niciun fel de sprijin, deşi am depus cereri de finanţare peste tot.”
Preotul greco-catolic Cristian Borz a ajuns în satul Bădăcin în 1999, iar după mai bine de 15 ani de aşteptare ca autorităţile române să ia măsuri pentru a salva casa memorială a lui Iuliu Maniu, a decis să facă o campanie prin care să strângă fondurile necesare reabilitării acesteia.
Persoanele care doresc să contribuie la reabilitarea Casei Maniu o pot face donând în conturile:
Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.
Cristian Borz, preot greco-catolic: „Am reuşit în urma campaniei iniţiată în 2015 să adunăm în jur de 100.000 de euro, banii au provenit numai din donaţii şi sponsorizări. Acum sigur rămânând finisajele. La orice casă sunt destul de costisitoare şi continăum această campanie. Lucrările continuă”.
Elisabeta Rizea, imagini din Memorialul Durerii: „Eu sunt de la partizani, de la Nucşoara. Cu partizanii Arnăuţoiu, de la Nucşoara. Îmi spune Rizea”
Elisabeta Rizea era nepoata liderului țărănist Gheorghe Șuța şi simbol al rezistenţei anticomuniste.
Elisabeta Rizea, imagini din Memorialul Durerii: „Eu lupt, dar eu lupt până oi muri, tot aşa lupt să îmi pună moartea deasupra - Fă-te comunistă! Eu comunistă nu mă fac!”
A supravieţuit torturii şi anilor grei de detenţie, dar amintirea ei riscă să dispară în plină democraţie. Casa în care a locuit împreună cu soţul ei Gheorghe Rizea, membru şi el al grupului de rezistenţă, este serios avariată.
Bogdan Vârvoreanu, strănepotul Elisabetei Rizea: „Aici este o urmă de glonţ trasă de securişti. Făceau pază, Securitatea, pentru a nu ieşi din casă Elisabeta Rizea seara, să se ducă să informeze grupul de rezistenţă. A ieşit, ori cum nu ştiu, ori au tras să o sperie, ori nu se ştie, au tras un foc. Aici este urma de glonţ. Se păstrează. Am încercat să o păstrăm, să nu modificăm. Iar aici este un beci foarte mic. Când veneau securiştii în curte, în control şi să îi caute pe partizani, străbunica ce făcea: ridica capacul acesta, intra străbunicul acolo, punea un preş şi bineînţeles securiştii căutau peste tot. Nu îl găseau, nu ştiau că acolo este ascuns”.
Din 2003, atunci când Elisabeta Rizea a murit, casa în care a trăit nici măcar nu a fost recunoscută de către Ministerul Culturii drept casă memorială şi nicio autoritate nu s-a implicat în conservarea ei.
Bogdan Vârvoreanu: „Aici s-a scris un colţ de istorie , să spun aşa. Era o masă, un pistol - o armă, Biblia şi o cruce. Aici, o parte din partizani au depus jurământul. Jurământul precum să nu trădeze indiferent de ce se va întâmpla, dacă e să fie prinşi, Doamne fereşte, să nu trădeze”.
Bogdan Vârvoreanu încearcă prin propriile forţe să păstreze vie memoria străbunicii sale, dar timpul şi-a pus amprenta asupra casei vechi de aproape nouă decenii.
Bogdan Vârvoreanu: „Acolo se văd urmele infiltraţiilor de apă, din acoperiş, fiind ţigla avariată automat infiltraţiile de apă îşi fac loc şi se văd urme. Am încercat cât de cât, dar nu... materialele necesare trebuie aceleaşi folosite care au fost folosite şi la construcţie în '31. Se vede aici... uitaţi în ce stadiu a ajuns tavanul”
Vine o dată pe lună la casa străbunicii, în weekend, iar atunci o face pe ghidul curioşilor care vor să vadă casa Elisabetei Rizea şi să afle prin ce a trecut în perioada comunismului. În rest, poarta casei sale este închisă.
„Reporter: Cum era străbunica?
Bogdan Vârvoreanu: Of, un suflet enorm de mare şi călduros. Foarte grijulie cu noi, cu copiii. Plângea şi spunea că vrea să se facă dreptate. O zi dacă aş mai trăi în plus, să ştiu că s-a făcut dreptate şi că nu mai există comunism. Ura comunismul enorm, prin câte a trecut şi câte a suferit”.
Strănepotul Elisabetei Rizea a înfiinţat o asociaţie, împreună cu un grup de prieteni, prin intermediul căreia vrea să strângă fondurile necesare consolidării casei şi transformării ei în casă memorială.
Matei Damian – arhitect: „Eu fiind arhitect o să am grijă de calitatea acestei intervenţii, pentru că vrem să o facem într-un stil foarte tradiţional. Adică să protejăm cât se poate proteja, ce se poate salva ) - încadramente ce se pot salva, să redăm casa în starea ei originală. Şi pentru asta am împărţit proiectul în trei etape. (...) În primul rând repararea acoperişului prin care plouă, cu refacerea fundaţiilor, realizarea unui dren pentru că se infiltrează foarte multă apă din pământ în beci, dar şi în fundaţie. (...) Ulterior, a doua etapă este refacerea faţadei, exteriorul, cu prispa, cu elemente de lemn. Sunt foarte mulţi popi care sunt cariaţi. Ultima etapă, cea de a treia este de a repara interiorul şi de a realiza un concept muzeal.”
Au lansat campania "Salvează Casa Memorială Elisabeta şi Gheorghe Rizea", din satul Nucşoara, judeţul Argeş, şi şi-au propus să strângă cei aproape 30.000 de euro necesari restaurării casei.
Persoanele care doresc să contribuie la reabilitarea Casei Memoriale "Elisabeta şi Gheorghe Rizea", o pot face donând în contul:
Lei: RO30 BTRLRONCRT0383835101
deschis la Banca Transilvania
Pereţii acestor case nu doar i-au adăpostit pe cei care au luptat la formarea României de astăzi, ci ascund poveşti care vor rămâne nespuse dacă ele vor dispărea.
În comuna Goieşti, judeţul Dolj, se află casa memorială a lui Alexandru Macedonski, din care astăzi au mai rămas doar zidurile.
Ridicată în anul 1821, casa a intrat în proprietatea statului, iar între 1961 şi 1990 a fost, rând pe rând, şcoală, cămin cultural şi muzeu. După Revoluţie, conacul a fost prădat de săteni, iar în toţi aceşti ani de democraţie casa Memorială a lui Alexandru Macedonski a fost uitată de autorităţi. Doar pereţii mai amintesc în prezent că aici a locuit poetul.
Atanasie Adam, primarul comunei Goieşti: „Sunt ziduri groase, care au rezistat de-a lungul timpului, pentru că na....
Reporter: Aici suntem în anticameră
Primar: Un fel de hol, de intrare şi pe partea aceasta. Deci, se observă, iniţial intrarea în beci a fost din interior, din interiorul clădirii, dar avea şi intrare din exterior”.
Atanasie Adam, primarul comunei Goieşti, încearcă să reconstruiască vizual imaginea casei lui Macedonski.
Atanasie Adam-primarul comunei Goieşti: „Aici se desfăşurau tot felul de activităţi culturale. Şi eu fiind la şcoală veneam aici şi se spuneau poezii, cântece, venea şi Marin Sorescu, scriitorul venea şi Tudor Gheorghe şi mulţi alţi oameni de cultură care veneau aici.
Era o splendoare, părea parcă o sărbătoare”.
Casa a fost lăsată, prin testament, în administrarea Primăriei comunei Goieşti de către boierul Berlescu, nepotul poetului.
Atanasie Adam, primarul comunei Goieşti: „Şi primăria are o parte de vină şi oamenii şi cetăţenii care au intrat şi au vandalizat, au spart şi au rupt. O parte din ei au fost depistaţi de poliţie şi s-au recuperat o parte din bunuri şi din lucruri, care sunt la Muzeul Olteniei, dar o mare parte din ele cred că s-au dus, cine ştie pe unde or fi.
Eu am încercat în 2009 să depun un proiect şi mi s-a respins întrucât câştigasem alt proiect pe fonduri europene - apă şi canalizare şi au zis că nu se mai poate depune un al doilea proiect.
Încercăm (...) să protejez această casă, să o restaurez cu o cameră în memoria dumnealui, a boerului Berlescu şi o cameră în memoria lui Macedonski şi restul de camere să înfiinţăm o şcoală silvică astfel încât copiii să înveţe să planteze, să protejeze mediul, să îl întreţină (00.12.19.20), să pună pomi, să fie totul verde şi frumos”.
Iar pentru asta, din calculele primarului este nevoie de aproape jumătate de milion de euro. De unde vor veni aceşti bani nu se ştie încă.
Laura Terente - muzeograf la Muzeul Național al Literaturii Române Iași: „Bine ați venit în Conacul de la Mircești. Unde era un loc mai potrivit în care să spunem o poveste despre călătoria vieții lui Alecsandri decât în „corabie". Ăsta este spațiul în care ne aflăm acum. Este spațiul în care își depozita cufărele de călătorie și tot ce era necesar călătoriilor”.
Aici era locul unde Vasile Alecsandri, poetul, diplomatul, fostul ministru de externe al României, cel care a scris versurile poeziei Hora Unirii - simbolul Micii Uniri, şi-a petrecut 30 de ani din viaţă.
Laura Terente - muzeograf la Muzeul Național al Literaturii Române Iași: „Ne aflăm în dormitor, unde se mai păstrează piese originale ale casei oglinda originală, ceasul original cu pendul care s-a oprit la ora 8, ora morţii poetului”.
Ridicată în perioada 1861-1867, casa lui Vasile Alecsandri devine muzeu memorial la jumătatea anului 1957, iar între 1991 şi 1993 a fost oficial restaurată, iar mai apoi a fost redeschisă publicului larg. În fapt lucrarile de restaurare s-au dovedit doar o cârpeală
În prezent casa memorială a poetului este în stare avansată de degradare, după cum a constatat şi inginerul Constantin Firtea.
Constantin Firtea – inginer: „Casa a suferit destul de mult prin faptul că au fost cutremure repetate, dar nu s-a luat o măsură majoră niciodată de consolidare efectivă şi de intervenţie după toate rigorile monumentului istoric.
Casa, după mine ca structură arată deplorabil, din cauză că ea nu a avut o intervenţie de o echipă de specialişti în mai multe domenii, nu numai în structură. Vorbesc şi arhitectură şi instalaţii.
Faptul că arată aşa cum arată acum este o lipsă totală de îngrijire a monumentului şi de susţinere a ceea ce avem noi ca moştenire de la Vasile Alecsandri. Am făcut un raport privind calitativ clădirea şi cu efectele care sunt la ora actuală plus ce mai poată să apară. Una din problemele, după mine, cea mai dură este această zonă exteriorară care nu este făcută corect. Este făcută din dale printre care se infiltrează apa din precipitaţii şi ea se duce la fundaţie şi face casa să lucreze cum vrea terenul, nu cum vrem noi.
Urgenţa lucrării după mine este foarte mare, fiindcă vom pierde o clădire de patrimoniu, dacă nu ne ocupăm de dânsa. Şi, este păcat că nu respectăm ce ne-a lăsat înaintaşii noştri şi mai ales în contextul celui care a fost proprietarul clădirii - Vasile Alecsandri care ne-a lăsat şi o capodoperă în privinţa literaturii”.
După căderea regimului Comunist, casa a fost plimbată de la o instituţie publică la alta, de la Consiliul Judeţean Iaşi, la Anademia Română, în patrimoniul căreia se află şi în prezent.
Eliza Chirica - purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi: În 2013 s-a dat o sentinţă care este definitivă şi irevocabilă de predarea a casei către Academia Română. Din păcate, în acea sentinţă nu se prevede şi predarea terenului sau a unei căi de acces şi a servituţii. Motiv pentru care casa trebuie predată aşa cum este”
Virgil Băbîi - directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi: „Muzeul de acolo riscă să fie înschis în perioada următoare. Riscă foarte mult, starea este deplorabilă. Am făcut fotografii, am mers acolo, am avut discuţii cu cei de la Muzeul Literaturii. Am încercat împreună să rezolvăm problema. Nu am reuşit până acum”
Contactat telefonic, reprezentantul Academiei Române Iaşi a spus că se doreşte ca instituţia să preia clădirea în perioada următoare.
Cristian Borz, preot greco-catolic: „Ministerul Culturii nu mai finanţează proiecte aflate în proprietatea persoanelor juridice de drept privat - aici incluzându-se şi cultele religioase. Uitând însă faptul că 80% din monumentele istorice aflate pe teritoriul României se află în proprietatea cultelor religioase. Pornind de la bisericile de lemn, bisericile de piatră, bisericile fortificate pe care le avem, sunt în proprietatea cultelor religioase. Deci, mi se pare o decizie aberantă să nu sprijini reabilitatea acestor monumente pentru că ele se află în proprietatea unor persoane juridice de drept privat”.
Laura Terente - muzeograf la Muzeul Național al Literaturii Române Iași: „Dacă au supraviețuit aproape 150 de ani, mai mult de 150 de ani, ele trebuie să supraviețuiască în continuare și asta este menirea noastră aici”
Matei Damian – arhitect: „Elisabeta Rizea a fost pentru generaţia mea, cel puţin, crescută cu valorile Pieții Universităţii, un reper. Dacă vrem o ţară ca afară haideţi să facem ce au făcut ei în domeniul ăsta (...). Şi dacă e să ne raportăm la ceva, să ne raportăm la lucrurile bune pe care le fac, să ni le impropriem şi să facem la fel adică să ne respectăm memoria, eroii, cultura, tradiţia, credinţa, lucruri simple dar care sunt valoroase”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
