Supermarket în locul Castelului Brâncoveanu

Data publicării:
brancoveanu

Castelul Brâncoveanu din Breaza ar putea fi dărâmat de actualul proprietar, pentru a face loc unui supermarket. S-ar putea întâmpla asta întrucât nimeni nu a cerut vreodată ca imobilul, ale cărui fundaţii au fost puse acum 300 de ani, să fie declarat monument istoric. Autorităţile protestează acum cot la cot cu localnicii.

Castelul Brâncoveanu din Breaza a fost construit în anul 1714 de Toma Cantacuzino, general în armata lui Constantin Brâncoveanu şi reconstruit între 1843 şi 1848 de Gheorghe Bibescu, domn al Ţării Româneşti.

În anul 1947, clădirea a fost naţionalizată. Ea a devenit pe rând spital TBC, iar apoi parte a unui complex hotelier cunoscut sub numele de "Hotel Parc". De-abia în anul 2000 s-a întors la moştenitori, iar punerea în posesie după retrocedare s-a făcut un an mai târziu, în 2001, pentru ca în anul 2003 să fie înstrăinată unei persoane juridice.

Aceeaşi companie deţine şi astăzi clădirea, iar la urechile localnicilor a ajuns zvonul că proprietarul vrea să o vândă unui lanţ de supermarketuri. Primăria nu confirmă informaţia, dar admite că la începutul acestui an proprietarul a cerut un Certificat de Urbanism, necesar pentru demolarea clădirii şi construirea uneia noi. Acesta are dreptul să dărâme Castelul Brâncoveanu, dacă autorităţile autorizează acţiunea. Ş asta pentru că palatul nu este pe lista clădirilor de patrimoniu. Explicaţia autorităţilor? Nimeni nu a cerut clasare monumentului.

De ce nu a făcut Primăria demersuri pentru înscrierea în Patrimoniu? Nu a făcut pentru că, v-am spus, nu am avut suma necesară," precizează Augustin Goga, purtător de cuvânt Primăria Breaza.

Cristina Androne, director executiv Direcţia pentru Cultură Prahova: „Ca să fie înscris în lista monumentelor istorice, primăria oraşului Breaza trebuie să iniţieze toate demersurile de clasare a Castelului Brâncoveanu.”

-”Primăria a făcut ceva în acest sens?”

Cristina Androne, director executiv Direcţia pentru Cultură Prahova: „Nu."

Nemulţumirea faţă de atitudinea pasivă a autorităţilor a scos în stradă zeci de oameni.

"În spatele castelului se află un teren pe care este un parc dendrologic, ceea ce înseamnă arbori seculari, fagul canadian şi stejarul auriu, arbori cu prezenţă foarte rară în România," spune Gabriel Şerbănescu, organizator.

Contactaţi telefonic, reprezentanţii proprietarului au spus doar că un dezvoltator imobiliar este pe cale să cumpere castelul şi că nu se pune problema unei restaurări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri