PASTILA DE LIMBĂ. „Subsemnatul”, fandoseala intelectualității orășene
Unii vorbitori au tendinţa de a se exprima incorect tocmai fiindcă vor să pară sofisticaţi. E regretabil şi totodată amuzant felul cum obţin aceşti oameni rezultate diametral opuse celor scontate. Şi cum, în loc să treacă drept rafinaţi, le apar interlocutorilor drept ceea ce sunt de fapt: oameni certaţi cu limba română, uneori chiar agramaţi.
„Ca și”. Cum să eviți cacofonia
Una dintre ţopeniile de mare circulaţie la toate nivelurile de vorbitori este folosirea lui „ca şi” în loc de „ca”. Forma asta de snobism se găseşte deopotrivă la politicieni şi fotbalişti, la actori şi ingineri, la cosmonauţi şi stomatologi. Unii dintre practicanţii „caşismului” invocă alibiul cacofoniei evitate, fără să fie la curent cu două lucruri:
1. cacofonia nu e o greşeală, chit că e preferabil s-o eviţi;
2. în formularea agramată „eu ca şi ziarist” nu se evită nicio cacofonie.
Şi oricum, dacă ţii să eviţi cacofonia, ai la îndemână variante de tipul „în calitate de” sau „pe post de”: „Gică mi-a făcut observaţie în calitate de coleg”, în loc de „ca coleg”, care e neelegant, dar corect, respectiv „Dorin s-a angajat pe post de corector” în loc de „ca corector” - din nou, neelegant, dar corect. „Ca şi coleg” şi „ca şi corector” sunt, în schimb, două orori ale gramaticii. „Ca şi” se foloseşte doar în enunţuri de genul „Baschetul, ca şi handbalul, este un sport de echipă” sau „Pink Floyd, ca şi Genesis, cântă splendid”.
Fals rafinament și cădere în ridicol
O altă formă de fals rafinament şi de reală cădere în ridicol este folosirea lui „a servi” în locul lui „a mânca”. Cel care serveşte e ospătarul sau chelnerul. El serveşte fiindcă aduce mâncare şi băutură la masă. Clientul, dragul de el, nu face decât să mănânce sau să bea. Sigur, el poate să guste sau să savureze, dar nici în ruptul capului să „servească”. Singura situaţie în care „a servi” poate fi folosit prin raportare la cel care mănâncă sau bea reclamă o formă pronominală: „Musafirii S-au servit cu punci din castronul pus pe masă” sau „Vă rog să VĂ serviţi după pofta inimii”. În schimb, „vă rog să serviţi” nu e un îndemn la înfruptare, ci doar o insultă la adresa clientului sau a meseanului.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Citiți și:
Cuvinte și expresii „prețioase”
Mostre de exprimare prețioasă
„Subsemnatul”, fandoseala intelectualității orășene
O formă de pseudorafinament în exprimare este folosirea cuvântului „subsemnatul” în exprimarea prin viu grai. Interesant este că majoritatea celor care preferă să vorbească aşa fac parte din orăşenime, cu precădere din cea intelectuală. N-o să auziţi niciodată un ţăran vorbind despre sine ca despre „subsemnatul”. Dacă nu-i va plăcea să spună „eu”, el va avea la dispoziţie sinonime ca „tetea” sau „mandea”. Dar în niciun caz „subsemnatul”. Acesta din urmă se aude frecvent în mesajele verbale pe care le emit diverşi profesori, scriitori, arhitecţi etc. De ce se întâmplă asta? Fiindcă li se pare că „eu” este o formulă directă şi prea apăsată. „Subsemnatul” ar fi, în logica dumnealor, o formulă catifelată, un fel mai modest de evocare a propriei persoane.
E momentul să spunem că „subsemnatul” în exprimare prin viu grai e un ifos, o fandoseală. Şi o dovadă a lipsei de logică. În dicţionar, „subsemnatul” este persoana care îşi trece numele la începutul unei cereri şi care, la sfârşit, îşi trece semnătura sub textul cererii. Iar cererea este, bineînţeles, scrisă. În scris, folosirea cuvântului „subsemnatul” nu este doar permisă, ci şi obligatorie în formularistica şi în birocraţia de la noi din ţară şi nu numai. Când vorbeşti cu cineva, e preferabil totuşi să renunţi la „subsemnatul” şi să spui simplu „eu”.
Atenţie, am spus că „subsemnatul” în exprimarea orală este un ifos şi o fandoseală. Dar n-am spus că e o greşeală. De ce? Fiindcă ultimele ediţii ale dicţionarului admit, într-o paranteză discretă, că „subsemnatul” poate fi folosit în limbajul familiar, cu valoare de pronume personal, inclusiv în exprimările orale. Aşteptând cu emoţie ziua în care dicţionarul va atinge pragul maxim de elasticitate, iar Gramatica Academiei va îngădui în fine dezacordul şi pleonasmul, vă invit să alegeţi. Dacă vă face plăcere să spuneţi „subsemnatul” în loc de „eu” şi dacă vi se pare o formă de umor, sunteţi liberi s-o faceţi. Dacă, în schimb, nu pariaţi doar pe plasticitatea expresiei, ci şi pe logica limbii române, vă propun să scrieţi „subsemnatul” când completaţi o cerere şi să spuneţi „eu” când staţi de vorbă cu cineva. „Eu” nu are nimic infamant sau lipsit de modestie.
Citiți și:
„Beauty Saloon” sau despre caraghioslâcurile fals cosmopolite
Urmăriți „Pastila de limbă” cu Radu Paraschivescu în fiecare duminică, de la 19:50, la Digi24.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
