PASTILA DE LIMBĂ. Mostre de exprimare prețioasă (2)
Radu Paraschivescu prezintă alte mostre de exprimare preţioasă sau afectată. E vorba de cuvinte şi de expresii care vor să dea impresia de rafinament şi de vocabular elevat, dar care nu fac decât să-l expună pe emitent bănuielii de snobism.
Iar dacă la „Pastila” precedentă ne-am ocupat de foloasele şi ponoasele verbului „a servi”, de data asta trebuie să modificăm puţin unghiul de atac. De ce? Dintr-un motiv foarte simplu. „A servi” era folosit necorespunzător în locul lui „a mânca” sau „a lua masa”, ceea ce înseamnă că nu era vorba doar de o exprimare preţioasă, ci şi de o greşeală în toată puterea cuvântului. După cum spuneam, „Copiii au servit prânzul la ora unu” este un enunţ incorect, variantele corecte ale enunţului fiind „Copiii au mâncat la ora unu” sau „Copiii au luat masa la ora unu”.
Spre deosebire de „a servi”, care e de foarte multe ori vehiculul unei greşeli de sens, alte cuvinte ilustrează doar afectarea celui care transmite mesajul. Aşa stau lucrurile în cazul verbului „a lectura”, care este sinonimul preţios al lui „a citi”. A nu se înţelege cumva că „a lectura” este un verb interzis sau inexistent. Nici una, nici alta. Dicţionarele îi consemnează prezenţa, aşa că el poate fi folosit fără crampe de conştiinţă gramaticală. Nu comitem o greşeală recurgând la acest verb. Cu toate acestea, „a lectura” are ceva artificial, afectat, preţios. E un verb permis, dar urât, spre deosebire de „a citi”, sinonimul său firesc şi frumos. Doar un snob va spune „Am lecturat un roman foarte bun” în loc de „Am citit un roman foarte bun”. Doar un om halucinat de obsesia impresiei bune va întreba „Ce-ai mai lecturat în ultima vreme?” în loc de „Ce-ai mai citit în ultima vreme?” Prin urmare, îmi permit să vă sugerez să nu-l folosiţi pe „a lectura” în locul lui „a citi”. E o recomandare, nimic mai mult.
Trebuie spus, fireşte, că spre deosebire de verbul căznit „a lectura”, substantivul „lectură” sună bine, la locul lui şi natural. Există lecturi particulare, există sală de lectură, există lectură publică, iar aceste sintagme nu au nimic forţat sau artificial.
Un alt verb care a migrat dinspre sensul lui iniţial spre un sens derivat din cauza exprimării preţioase este „a viziona”. Primul sens al acestui verb este „a vedea un film înainte de distribuţie, a-l examina din punct de vedere tehnic în cursul montării”. La un moment dat, din cauza aceleiaşi înclinaţii spre exprimare afectată, „a viziona” a început să-l înlocuiască pe mult mai simplul şi mult mai cinstitul verb „a vedea”, care li se va fi părut multora prea simplu şi prea cinstit. În prezent, „a viziona” pare să-l fi surclasat pe „a vedea”, ceea ce nu e deloc o veste bună. Lumea nu mai vede filme, ci le vizionează, la fel cum vizionează apartamente de închiriat, rochii de mireasă online, concursuri, meciuri şi altele. E de presupus că o contribuţie majoră la acest ifos au avut şi crainicele TV din urmă cu trei sau patru decenii, care îşi încheiau prezentarea programului cu formula „Vizionare plăcută”. Ce-i drept, n-ar fi putut spune „Vedere plăcută”, fiindcă ar fi sunat impropriu, dar ar fi putut opta pentru formula „Distracţie plăcută”, cu condiţia să nu li se fi părut subversivă autorităţilor.
Ceva asemănător se întâmplă cu verbele „a concluziona” şi „a atenţiona”, care se întind cotropitor peste teritoriile stăpânite până nu demult şi pe drept cuvânt de „a conchide” şi „a atrage atenţia” sau „a avertiza”. La fel ca în cazul lui „a lectura”, folosirea lui „a concluziona” şi „a atenţiona” nu e o greşeală în sensul clasic al termenului, dar, dac-aş fi în locul dumneavoastră, aş prefera să nu fac nici măcar uz, darămite abuz, de aceste verbe.
Iar dacă nu v-am convins, daţi-mi voie să-l aduc în sprijin pe Andrei Pleşu, care face următoarele observaţii într-un text plin de savoare: „A spune «a viziona» în loc de «a vedea» sau «a lectura» în loc de «a citi» este o afectare inutilă. Nu spui nimic în plus. Spui doar că eşti «băiat fin» (sau «fată fină»), că iei fandoseala lexicală drept inteligenţă, că ţi se pare şic să vorbeşti ţuguindu-ţi buzele. «A viziona un spectacol» şi «a lectura o carte» nu sunt ocupaţii de om cumsecade. Omul cumsecade vede şi citeşte. Şi pentru că vede cum trebuie şi citeşte bine, nu spune niciodată «a vizionat» şi «a lecturat».”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
