PASTILA DE LIMBĂ. Beauty Saloon sau despre caraghioslâcurile fals cosmopolite

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

Rafael Nadal s-a retras

Am mai vorbit despre struţocămilele noii limbi române. Am făcut-o când am dedicat o „Pastilă" sintagmei de o perfectă lipsă de logică „Naţional Arena", folosită şi astăzi destul de mult în locul variantei fireşti şi corecte „Arena Naţională".

Ce spune asta despre noi? Destul de multe şi nu toate bune. Altoiurile fals cosmopolite de tip „Naţional Arena" sunt o simplă formă de snobism lexical, care nu are legătură nici cu evoluţia firească a unei limbi, nici cu preluarea şi asimilarea unor cuvinte din alte limbi. Importurile lexicale nu sunt doar permise, ci de-a dreptul necesare. O limbă nu poate progresa autist, fără influenţe din afară. Numai că aici nu avem nimic adus din spaţiul altei limbi, cu excepţia unei topici care se potriveşte, în cazul de faţă, ca nuca-n perete. Cum am mai spus, sintagma „Naţional Arena" e compusă dintr-un adjectiv şi un substantiv care, deşi fac parte din vocabularul limbii române, nu se mai supun regulilor gramaticale ale acestei limbi (adică nu se mai acordă), astfel încât rezultatul este un chix.

Tot o formă de snobism se constată şi la firmele pe care scrie „Swiss Optic", unde se procedează la o englezire după ureche, spre a i se induce clientului ideea înaltei calificări a angajaţilor. Şi despre asta am mai vorbit. Şi am spus la momentul oportun că, dacă tot vrei să pari croit din stofă de export, eşti obligat să scrii fie „Schweitzer Optik" (în germană), fie „Swiss Optics" (în engleză). În niciun caz „Swiss Optic", care nu e de găsit în nicio limbă.

Nu sunt singurele caraghioslâcuri pe care le poate descoperi oricine e cât de cât atent la ce se petrece şi la ce se afişează în jur. O altă năzbâtie cu sclipici este formula „Beauty Salon", pe care snobii cei mai inepţi dintre snobii inepţi o transcriu uneori sub forma „Beauty Saloon". Pesemne că intenţia proprietarului este să-i transmită clientului (sau mai degrabă clientei) că firma respectivă este a unui salon de coafură sau a unui salon de frumuseţe. Toate bune şi, dat fiind profilul salonului, frumoase. Numai că englezescul „salon" (provenit din substantivul francez „salon") desemnează în general o sală de expoziţie sau un salon de artă. Când e vorba de un salon de coafură sau de un salon de frumuseţe, englezii folosesc fie sintagma „beauty parlour", fie „beauty shop". În ceea ce priveşte substantivul „saloon", pus şi el uneori cu furca pe firmele saloanelor de frumuseţe din România, el aparţine englezei americane, iar primele sale accepţii sunt „bar", „berărie", „birt", „restaurant" sau „cârciumă". Dac-ar fi să găsim o traducere pentru „Beauty Saloon", ea ar fi un fel de „cârciuma frumuseţii", care ar putea fi, împingând lucrurile şi mai departe, un loc unde diverse aspirante la diverse titluri de Miss vin înainte sau după şedinţele foto ca să uite de necazuri şi să bea un păhărel, două sau câte poftesc.

Sigur, aceste locuri unde se pune părul pe moaţe la propriu, respectiv saloanele de coafură sau de frumuseţe, sunt mai răspândite în marile oraşe decât în orăşele sau în mediul rural. E de presupus, prin urmare, că aceste oraşe sunt vizitate şi de turiste străine, care ar putea simţi la un moment dat nevoia să treacă pe la un asemenea salon. Dacă punem între paranteze snobismul proprietarului şi căutăm un motiv practic pentru englezirea numelor, presupun că acesta ar fi motivul şi nu altul. Atâta doar că e nevoie de discernământ chiar şi pentru aşa ceva. Altfel, riscăm să ajungem în situaţia unui meşteşugar din centrul Capitalei, care şi-a trecut numele în vitrina prăvăliei în două variante: Ion Burcea în română şi John Burch în engleză.

Dacă în cazul domnului Burcea/Burch poate exista suspiciunea de umor, în cazul lui „Beauty Salon" şi mai ales a lui „Beauty Saloon" consecinţa principală a acestei formulări pentru clienţii străini este confuzia.

Nu-i vorbă, tot confuzie a încercat un prieten englez vorbitor de română, care, ajuns cândva în centrul Constanţei, a văzut un atelier foto deasupra căruia nu scria „Executăm fotografii", ci, din cauza gramaticii precare a proprietarului, „Executăm fotografi".

Morala? Nu ocoliţi denumirile româneşti de firme și aveţi grijă să le scrieţi corespunzător. Altminteri pot apărea efecte neplăcute. Iar dacă efectele totuşi apar, ele pot fi înlăturate printr-o „Pastilă de limbă" înghiţită la timp.