PASTILA DE LIMBĂ. O plimbare printre nerozi și nerozii
Radu Paraschivescu: După cum v-am promis la emisiunea trecută, ne ocupăm şi astăzi de câteva declaraţii care au făcut deliciul presei şi mai ales al publicului în anul care a trecut. Data trecută am avut parte de primari, manelişti, asistente TV şi miniştri ai Educaţiei. E momentul să vedem ce urmează.
Un fost rugbist de naţională, cu meciuri jucate şi în campionatul Franţei, se recalifică în antrenor, iar apoi în comentator, postură din care fericeşte naţia cu o concluzie feroviar-filozofică: „De fiecare dată când se pierde un tren mai există un vagon”. Aici se aplică întru totul aşa-numitul principiu al aforistului: „Spune-mi ce-ai înţeles, ca să-ţi spun ce-am vrut să-ţi zic”. Mustind de cartezianismul deprins la Pau şi la Strasbourg, comentatorul nostru vrea să spună, probabil, că regretul produs de pierderea la figurat a unui tren în viaţă trebuie domolit de conştiinţa faptului că va mai veni unul. Mai simplu spus, nu-ţi face sânge rău pentru un prilej irosit, vor apărea şi altele. Ce caută vagonul în toată povestea nu e prea limpede. Să conchidem că este doar o pistă - dacă nu cumva o linie - falsă. Pentru care nu există peron.
Un alt antrenor, de data asta de fotbal (fără diplomă, dar ce mai contează patalamaua când priceperea e atât de mare?), le explică jucătorilor sensul disciplinei de grup după cum urmează: „Când nu vrei să faci parte din acest grup, atunci nu vei fi aici”. Zicerea e fermă şi nu lasă loc de întors nici măcar pentru omul nostru, convins cândva de justeţea proverbului „Noaptea e un sfeşnic (da, chiar aşa, sfeşnic) bun”. Seamănă cu ceva panseul acesta de ogradă? Da, cu minimum două lucruri. Unul este distihul contradictoriu al trupei 3rei Sud Est, „ATUNCI când îţi va fi mai greu / Să te gândeşti la mine MEREU”. Celălalt este precizarea de înaltă fineţe a jucătorului de baseball Yogi Berra: „Dacă nu ştii unde mergi, poţi să ajungi altundeva”.
Un comentator al postului public de televiziune ţine să scoată în evidenţă atmosfera relaxată din timpul unui meci şi observă mulţumit: „În tribune e o atmosferă calmă. Publicul serveşte ceai.” Ultimele trei cuvinte prilejuiesc totuşi mici nedumeriri. Cât anume din public se ocupă cu treaba asta? O treime? Un sfert? O jumătate? Tot publicul? Iar dacă ultima variantă e cea corectă, nedumerirea se îngroaşă în loc să dispară: Cui Dumnezeu serveşte publicul ceai? Cine mai e cu el în tribune? Iar dacă mai e cineva, de ce nu e considerat şi el tot public? Altfel spus, stimată Televiziune Română, cât mai trebuie să treacă înainte ca distinşii tăi redactori să înveţe să rostul clientului e să fie servit, nu să servească?
Iar dacă vă plac frazele-rebus din care fiecare înţelege ce poate sau ce are chef, daţi-mi voie să aduc în prim-plan un fost ofiţer de Securitate din care a înflorit după 1989 un exemplar greu de încadrat: o treime profesor universitar de economie, o treime afacerist, o treime preşedinte de club. Acest filtru valutar de pe vremea lui Ceauşescu şi-a descoperit târziu vocaţia poetică, dar când a făcut-o nu a mai putut fi oprit. Iată cum vorbeşte distinsul domn despre echipa de care s-a ocupat: „Un moment nu neplăcut, dar de abatere extraordinară a fost în octombrie 2004, când o înşelare a gândului meu a frânt tot Dinamo în evoluţie”. Cum spuneam, fiecare e liber să priceapă ce doreşte. Cu toţii suntem însă obligaţi să ne acceptăm micimea în faţa acestei prezenţe monumentale, care a scris nu mai puţin de 116 cărţi. Sau, spre a-l cita exact, „aproximativ 116”. Ca să ne păstrăm în domeniu, precizarea „aproximativ 116” trimite cu gândul la o năstruşnicie rostită de un alt slujbaş pe ogorul fotbalului: „La cursurile Şcolii de antrenori au fost invitaţi aproape opt lectori”. Adică şapte şi trei sferturi.
Închei plimbarea printre nerozi şi nerozii cu o cugetare abisală, ieşită din gura unui fost preşedinte al României. Atenţie mărită şi seriozitate deplină, vă rog. Şi acum, cugetarea: „Nu e obligatoriu să mai fii ceva după ce ai fost Dumnezeu”. E greu să-ţi revii din uluială, dar dacă o faci până la urmă, e doar ca să-l consulţi pe filozoful de la Cotroceni cu privire la traiectoria propriei cariere. Şi să-l întrebi, cu inima cât un purice: „Ce e mai bine să fii înainte să ajungi Dumnezeu?”
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Sper că v-aţi convins că avem umor şi când vrem, şi când nu vrem. Vă aştept la o nouă „Pastilă de limbă”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
