Pastila de limbă. Expresii latinești incorect folosite în română

Radu Paraschivescu propune să parcurgem câteva dintre formulele şi expresiile latineşti pe care le folosim - mai des sau mai rar - în exprimarea de zi cu zi. Despre unele a vorbit deja, altele sunt noutăţi la această rubrică.

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”

Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal

35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni

Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri

Una dintre greşelile pe care le comit destui vorbitori din spaţiul public se leagă de substantivul „laudatio”. Prin „laudatio” se înţelege „un discurs elogios la adresa unei persoane sau a unei personalităţi”. În protocolul de primire în Academia Română sau în ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al unei instituţii, cineva îi face protagonistului o prezentare măgulitoare, elogioasă, care insistă asupra meritelor şi calităţilor sale. Această prezentare se numeşte „laudatio” şi, atenţie, este de genul feminin. Din neglijenţă sau poate din necunoaştere, anumiţi oameni care se exprimă în spaţiul public spun „un laudatio”, ceea ce este greşit. Forma corectă este „o laudatio”.

Aşadar, vom spune şi vom scrie „La premierea marelui poet, criticul literar X a rostit o laudatio impresionantă” (variantă corectă) şi ne vom feri să spunem sau să scriem „La premierea marelui poet, criticul literar X a rostit un laudatio impresionant” (variantă greşită). Situaţia este valabilă şi pentru alte substantive preluate din latină, cum ar fi „oratio”, „restitutio”, „captatio” sau „revelatio”, care primesc în limba română marca de feminin „o”: „o oratio”, „o revelatio”, „o captatio”, „o restitutio”.

Şi fiindcă tot am amintit de formula Doctor Honoris Causa, daţi-mi voie să amintesc, pentru înlăturarea oricărei confuzii, că ea nu are nimic medical, fiind pur şi simplu „un titlu onorific conferit unei personalităţi pentru merite excepţionale”, ca în exemplele „Mario Vargas Llosa a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj” şi „Norman Manea se numără printre cei care au fost făcuţi Doctor Honoris Causa la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

O altă greşeală întâlnită destul de des este transformarea latinescului „IN” în românescul „ÎN” într-o serie de expresii care trebuie să rămână neschimbate. Invariabile. Prin urmare, e corect să spunem „IN extremis”, „IN vitro”, „IN corpore” şi „IN integrum”, şi e incorect să spunem „ÎN extremis”, „ÎN vitro”, „ÎN corpore” şi „ÎN integrum”.

Trecând la exemple, vom spune „Spectatorii au plecat IN corpore din tribune” (variantă corectă) şi vom evita să spunem „Spectatorii au plecat ÎN corpore din tribune” (variantă greşită). La fel, vom spune „Naţionala a obţinut victoria IN extremis” (variantă corectă) şi vom evita să spunem „Naţionala a obţinut victoria ÎN extremis” (variantă greşită). Lucrurile stau la fel în cazul perechilor de enunţuri „Am văzut un material interesant despre fertilizarea IN vitro (variantă corectă) şi „Am văzut un material interesant despre fertilizarea ÎN vitro (variantă greşită), respectiv „Restituirea proprietăţilor se va face IN integrum” (variantă corectă) şi „Restituirea proprietăţilor se va face ÎN integrum” (variantă greşită).

Dacă tot am ajuns aici, să mai pomenim o dată de expresia „persona non grata” (cu pluralul „personae non gratae”), care iniţial a avut un sens exclusiv diplomatic, dar care astăzi se referă, într-un cadru mai larg, la „persoane indezirabile - adică nedorite - într-un loc sau într-un sistem pe care l-au dezonorat sau căruia i-au adus prejudicii”. Vă atrag din nou şi respectuos atenţia că nu e permisă românizarea expresiei sub forma „persoană non grată”, aşa cum am văzut şi am auzit de câteva ori, spre marea mea tristeţe. În consecinţă, vom spune „Secretarul de Stat a fost declarat persona non grata în această ţară” (variantă corectă) şi nicidecum „Secretarul de Stat a fost declarat persoană non grată în această ţară” (variantă greşită).

Un alt termen care joacă feste gramaticale anumitor vorbitori este „mass-media”, care este echivalentul sintagmei „mijloace de informare în masă” şi care se referă, fireşte, la presa scrisă, radio, televiziune etc. Lumea foloseşte din ce în ce mai mult substantivul „media” în loc de „mass-media”, ceea ce e perfect normal şi corect: „Media din Anglia prezintă faptele obiectiv”. În schimb, e incorect să spunem „mijloacele mass-media”, fiindcă în felul ăsta comitem un pleonasm - o abatere despre care am vorbit deja în două rânduri.