PASTILA DE LIMBĂ. Diferența dintre reflexie și reflecție
În „Pastila” de astăzi, Radu Paraschivescu explică alte patru dublete alcătuite din termeni care seamănă foarte bine între ei.
Primul dintre aceste dublete e format din substantivele „conjunctură” şi „conjectură”. Fiecare dintre ele înseamnă altceva, aşa că e bine să nu facem confuzii. O conjunctură este „un concurs de împrejurări în care se produce un fenomen”, iar sinonimele lui posibile sunt „condiţie”, „circumstanţă” sau „context”.
În ceea ce priveşte substantivul „conjectură”, el defineşte „un punct de vedere sau o părere exprimată pe baza unor ipoteze sau presupuneri” şi are drept sinonime posibile substantive ca „prezumţie” sau „supoziţie”.
Trecând la exemple, vom formula enunţuri din categoria:
„Profitând de o conjunctură favorabilă, echipa mea a urcat trei locuri în clasament” şi „Conjectura lui Goldbach este o presupunere pe care matematicianul german Christian Goldbach a formulat-o în 1742.”
Următorul dublet al „Pastilei” de astăzi este compus din verbele „a asculta” şi „a ausculta”. Cel dintâi este un verb foarte des folosit, care înseamnă, în prima lui accepţie, „A-şi încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă”. „A asculta” mai poate însemna „a fi atent la ceea ce spune cineva”, „a examina un elev sau un student în cadrul unei probe orale”, „a audia un martor” sau „a se conforma unui ordin, unui sfat sau unei rugăminţi”.
„A ausculta” este un verb care aparţine jargonului medical şi înseamnă, conform definiţiei din dexonline, „A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii şi ale plămânilor pentru stabilirea unui diagnostic”. Altfel spus, auscultarea este o formă de examinare prin care medicul se informează cu privire la felul cum funcţionează anumite organe interne ale pacientului. Şi-acum, exemple:
„Fiecare dintre noi ascultă muzică de cel puţin trei ori pe săptămână” sau „Mă tem să nu mă asculte la istorie, nu prea ştiu mare lucru”, dar „După ce l-a auscultat pe Cornel, medicul mi-a aruncat o privire îngrijorată”.
Un dublet demn de atenţie este şi cel compus din substantivele „reflexie” şi „reflecţie”, pe care destui utilizatori ai limbii române le consideră unul şi acelaşi lucru.
Prin „reflexie” se înţelege „fenomenul de întoarcere parţială a luminii, a sunetului sau a radiaţiilor în mediul din care au venit atunci când întâlnesc o suprafaţă de separare a două medii”. Există şi o definiţie mai simplă, după care reflexia este „un fenomen de răsfrângere a unei raze luminoase sau sonore când întâlneşte o suprafaţă lucioasă sau dură”. Sinonimele reflexiei sunt „răsfrângere”, „repercutare” şi „reflectare”.
Prin „reflecţie”, în schimb, se înţelege „procesul de examinare profundă a unei idei, situaţii sau probleme”. Tot sub umbrela reflecţiei intră şi „cunoaşterea proceselor care se petrec înăuntrul conştiinţei sau întoarcerea conştiinţei asupra ei înseşi". Sinonimele substantivului „reflecţie" sunt „meditaţie" sau „cugetare”. Trecând la exemple, vom formula enunţuri de genul „Legea lui Lambert se referă la reflexia totală a luminii”, dar „E păcat că un om atât de spiritual nu şi-a adunat reflecţiile într-un volum”.
În fine, e momentul să deosebim şi între verbele „a colabora” şi „a corobora”, care compun ultimul dublet supus discuţiei.
„A colabora” înseamnă „a participa alături de alte persoane la realizarea unei acţiuni sau a unei opere în comun”, precum şi „a scrie periodic într-o publicaţie”. Sinonimele posibile ale acestui verb sunt „a conlucra” sau „a coopera”.
„A corobora”, în schimb, înseamnă „a susţine ca fiind autentic” şi are ca sinonime verbele „a adeveri”, „a confirma”, „a întări” sau „a certifica”. Iată şi două exemple: „Cei doi scenarişti colaborează de zece ani la Hollywood”, dar „Mărturia acestui supravieţuitor nu coroborează faptele relatate de ceilalţi martori”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
