PASTILA DE LIMBĂ. Când folosim "alternativă" şi când "variantă"

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

Rafael Nadal s-a retras

Să ne aducem aminte că am vorbit cândva despre felul greşit în care e întrebuinţat verbul "a linşa", despre care mulţi vorbitori nu ştiu că are sensul de "a ucide fără judecată pe cineva" şi văd în el un sinonim al lui "a chelfăni", "a bumbăci" sau "a lua la bătaie". Aceiaşi vorbitori încă n-au aflat că linşajul este un act colectiv, nicidecum individual. Şi că nu poţi spune "Potoleşte-te, că vin la tine şi te linşez", câtă vreme linşajul implică pe de o parte noţiunea de grup, gloată sau mulţime, iar pe de alta un gest cu urmări fatale. Asta înseamnă că un enunţ corect va arăta astfel: "Scoasă din minţi de furie, mulţimea l-a linşat pe răpitorul fetiţei".

Un alt tip de confuzie, confuzia anatomică, să-i spunem, se produce uneori între organ şi boală. Exemplul clasic în această situaţie e reprezentat de dubletul "apendice"-"apendicită". Apendicele este o "mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului", pe când apendicita este „o boală care constă în inflamarea acută sau cronică a apendicelui şi care se manifestă de obicei prin crize dureroase". Prin urmare, nu vom spune niciodată "Mă doare apendicita, cred că trebuie să mă operez", ci "Mă doare apendicele, cred că trebuie să mă operez".

Iată în continuare alte două perechi de cuvinte care impun anumite clarificări. Nu de alta, dar substantivele care alcătuiesc aceste perechi sunt folosite de multe ori anapoda, unul în locul celuilalt, fără ca vorbitorii să fie atenţi la semnificaţia lor reală.

Prima pereche e compusă din cuvintele "alternativă" şi "variantă". Conform dexonline, alternativa este o "posibilitate de a alege între două soluţii sau între două situaţii care se exclud". Un al doilea sens al alternativei este acela de "relaţie între două judecăţi în care, dacă o judecată este adevărată, cealaltă este neapărat falsă", pe principiul "ori e albă, ori e neagră". Simt că e nevoie să insist: alegerea se face doar între DOUĂ lucruri, căi, metode, soluţii etc. Două, nu trei, nu patru, nu mai multe.

Aşa stând lucrurile, un enunţ de genul "Dacă nu intru la facultate, am cinci alternative" este greşit. Şi tot greşit este şi un enunţ de genul "Doru e convins că are mai multe alternative după ce termină medicina decât dacă face dreptul".

În forma lui corectă, enunţul se prezintă astfel: "Dacă nu intru la facultate, alternativa este angajarea temporară", unde cele două situaţii sunt studenţia şi alternativa ei, angajarea temporară.

Când vrem să vorbim despre o multitudine de opţiuni, se cuvine să apelăm la cuvântul "variantă". Varianta este "un aspect diferit faţă de forma considerată ca bază sau ca structură tipică a unui lucru, a unei acţiuni etc.".

Al doilea sens al variantei este de "drum care ocoleşte (pe o anumită porţiune) traseul principal, ajungând în acelaşi punct final" sau de "drum care diferă de cel obişnuit, dar care vizează acelaşi obiectiv". Această ultimă definiţie este valabilă atât pentru sensul propriu, cât şi pentru sensul figurat al termenului.

Aşadar, vom putea formula enunţuri de tipul "Şoferii au trei variante prin care pot ajunge din Parcul Tineretului la Casa Presei" sau "Şahistul nostru are mai multe variante de continuare a partidei".

Cealaltă pereche de termeni care necesită explicaţii cuprinde substantivele "psiholog" şi „psihiatru". Psihologul este o persoană specializată în studiul psihologiei, adică al acelei "ştiinţe care se ocupă cu studiul proceselor şi al particularităţilor sau al însuşirilor psihice ale persoanei (caracter, temperament etc)". Psihologul este cel căruia ne adresăm când avem nevoie de un sfat prin care să surmontăm un anumit handicap - de pildă, teama de avion sau de întuneric.

În ce-l priveşte pe psihiatru, acesta aparţine categoriei medicilor şi este un specialist în psihiatrie, adică al unei "discipline medicale care se ocupă cu studiul tulburărilor mintale şi cu tratarea lor". Psihiatrul nu se ocupă de temperament sau de caracter, ci de bolile care afectează sănătatea mintală a semenilor, reducându-le în acelaşi timp calitatea vieţii şi expunându-i unor pericole grave.