Pastila de limbă. Ante, anti, arhi, cvasi: ce înseamnă și cum se folosesc

Radu Paraschivescu vorbește în această ediție a „Pastilei de limbă” despre câteva dintre prefixele din limba română care încă se pretează confuziilor și arată care este filiera etimologică prin care au intrat aceste prefixe în limbă şi cum se comportă ele în mecanismele de formare a cuvintelor compuse.

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București

Radu Paraschivescu:

Întâi de toate, poate că ar fi nevoie să vedem ce se înţelege prin prefix. Conform dexonline, un prefix este unul dintre cele trei afixe ale limbii române, alături de infixe şi sufixe. Să spunem, în paranteză, că afixele se mai numesc şi elemente de compunere. Şi să le definim pe scurt.

Dacă infixul este un element fonetic (de obicei, o consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt şi are o valoare morfologică, iar sufixul este un afix care se adaugă temei sau rădăcinii unui cuvânt pentru a forma cuvinte sau forme gramaticale noi, prefixul este un afix care se plasează înaintea rădăcinii sau temei unui cuvânt pentru a forma un derivat.

În paralel, există, desigur, şi definiţia din telefonie, prefixul fiind aici un număr care identifică o localitate sau o ţară şi care se formează înainte de numărul de telefon al abonatului.

Definiţia care ne interesează acum este însă cea gramaticală. Şi trebuie spus că însăşi existenţa lui „pre”, prima silabă a termenului „prefix”, ne dă de înţeles că prefixul precede rădăcina sau tema unui cuvânt. „Pre” este, altfel spus, un element de compunere care înseamnă „înainte” sau „anterior” şi care foloseşte la formarea unor substantive, verbe, adverbe şi adjective: preistoric, prerafaelit, precambrian, preromantic, prelungire, preluare, predispus, a preîntâmpina etc.

Sigur, nu orice cuvânt care începe cu „pre” intră sub această umbrelă. Simpla prezenţă a literelor „p”, „r” şi „e” nu înseamnă automat formarea unui element de compunere, după cum o dovedesc cuvinte ca preţ, preţios, preş, preot, prelat, premiu, precis, prerie etc.

Să trecem acum la cele câteva prefixe de care aminteam la început şi care produc uneori confuzii. Primul dintre ele este „arhi”, un element de compunere care foloseşte la formarea unor substantive cărora le conferă valenţe ce exprimă superioritatea şi a unor adjective cărora le conferă valenţe de superlativ. Deşi se poate vorbi despre o etimologie franceză, iar înainte de asta greacă şi latină, „arhi” este un prefix care a intrat în română direct din neogreacă, prin intermediul terminologiei bisericeşti (de exemplu, arhiereu, arhidiacon sau arhiepiscop), pentru ca ulterior el să se păstreze şi pentru termenii proveniţi din franceză (de exemplu, arhiduce). În ce priveşte substantivele care se formează cu „arhi”, e uşor de constatat că arhiepiscopul e superior episcopului, iar arhiducele e superior ducelui. Cât despre adjective, „arhiplin” înseamnă „înţesat de lume”, „ticsit” sau „plin ochi”, ceea ce înseamnă că în loc să spunem „Sala a fost plină ochi la concertul lui Brian May” putem spune „Sala a fost arhiplină la concertul lui Brian May”.

Al doilea prefix care seamănă uneori derută printre vorbitori este „cvasi”, care înseamnă fie „pe jumătate”, fie „oarecum”, „cam” sau „aproape”. În acest caz, filiera de pătrundere în limba română este latină („quasi”, scris cu q şi u) şi ulterior franceză („quasi”). Prima sa accepţie este aproape ignorată în prezent, majoritatea vorbitorilor preferând echivalarea lui „cvasi” cu „aproape”. Opţiunea e întru câtva restrictivă, dar altminteri corectă. Aşa stând lucrurile, în locul enunţului „Tabloul a fost pictat de un artist aproape necunoscut” se poate spune „Tabloul a fost pictat de un artist cvasinecunoscut”. Şi încă un amănunt legat de cvasi: „s”-ul din acest cuvânt se pronunţă „z”.

Despre celelalte două prefixe provocatoare de confuzii am amintit şi în emisiunea trecută. Este vorba de „ante” şi „anti”, care seamănă, dar au sensuri diferite. „Ante” înseamnă „în faţa”, „înaintea” sau „anterior” urmate de un dativ, pe când „anti” înseamnă „împotriva”, „contrar” sau „care se opune” urmate de un dativ. Prin urmare, vom spune „antevorbitor” în loc de „vorbitor precedent sau anterior” şi „antebelic” în loc de „de dinaintea războiului”. Pe de altă parte, vom spune „antitalent” în loc de „persoană lipsită de talent” şi „antieuropean” pentru cineva care se opune ideilor europene şi europenismului. În fine, mai trebuie spus că termenii care se formează cu aceste patru prefixe se scriu de obicei împreunat, fără cratimă: anticapitalist, antemergător, cvasiunanim şi arhipopulat.