Mari arhitecți români. Petre Antonescu şi Grigore Cerchez
Au construit imaginea ţării noastre ghidaţi de viziune şi stil. Arhitecţii Petre Antonescu şi Grigore Cerchez au continuat stilul impus de Ion Mincu. Au ridicat unele dintre cele mai importante edificii publice din ţara noastră şi s-au asigurat că tradiţia brâncovenească este dusă mai departe.
Despre Petre Antonescu şi Grigore Cerchez se spune că sunt urmaşii arhitectului Ion Mincu, părintele stilului neoromânesc. Deşi au fost şi ei şcoliţi în Franţa, în operele lor au pus accent mai întâi pe tradiţie şi apoi pe modernitate.
„Aceşti arhitecţi din La Belle Epoque în spaţiul românesc veneau cu informaţie, cu o ştiinţă foarte serioasă, dobândită în afară. Şi cu toate astea au recepţionat inteligent şi au integrat în operele lor elemente de veche arhitectură românească”, spune istoricul Georgeta Filitti.
PETRE ANTONESCU
Petre Antonescu a fost unul dintre cei mai sofisticaţi arhitecţi din prima jumatate a secolului XX. A fost pedagog, planificator urban, restaurator de monumente istorice, academician și una dintre personalitățile de frunte ale școlii de arhitectură.
„Se poate spune că pentru arhitectura modernă românească, Petre Antonescu este un punct capital”, spune dr. Sorin Vasilescu, arhitect.
În aproape nouă decenii de viaţă, Petre Antonescu a proiectat peste 40 de clădiri publice şi private. Poate cea mai însemnată dintre toate rămâne până astăzi Palatul Ministerului Lucrărilor Publice, devenit Primăria Capitalei. Edificiul a fost construit între anii 1906-1910 și restructurat în anul 1948 după degradările suferite în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Din 2010, clădirea se află într-un proces lung de consolidare şi modernizare.
„Petre Antonescu abordează arhitectura cu o anumită înţelegere către fenomenul naţional. Şi aşa se face că lucrările lui extraordinare, aş spune că cea mai prestigioasă acum şi are toată şansa să fie privită şi să fie frecventată de întregul Bucureşti, este însăşi Primăria Capitalei”, este de părere istoricul Georgeta Filitti.
Pe strada Doamnei din București, o clădire neoromânească amintește încă de oamenii care au făcut mari averi în perioada interbelică. Este vorba despre clădirea care adăpostea sediul bancii Marmorosch Blank. Mauriciu Blank, un mare bancher al vremii, şi-a dorit o lucrare grandioasă, pentru care arhitectul a folosit materiale preţioase: granit de Suedia, marmură, fier forjat şi bronz masiv. Astăzi, clădirea este ignorata de cei care ar trebui să o conserve.
„Cu ce ne prezentăm noi astăzi în faţa lumii? V-aţi gândit? Aţi avut vreodată un oaspete din străinătate? Unde îl duceţi? Sigur, tentaţia de moment este să îl duci la Casa Poporului. Se minunează, se holbează acolo, dar de fapt uimirea e dată de dimensiuni, nu de originalitate. Dar ca frumuseţe, ca dăinure, sunt toate aceste construcţii făcute în La Belle Epoque. Şi ele se datorează atât arhitecţilor români, cât şi arhitecţilor străini care au venit aici”, arată istoricul Georgeta Filitti.
Petre Antonescu a proiectat şi blocuri, nu doar edificii publice și reşedinţe private.
„Era încercarea primă, cea mai coerentă şi cea care ar fi putut să aibă maximum rezultat de rezolvare în acest context a unui spaţiu urban a unei pieţe”, spune arhitect dr. Sorin Vasilescu.
Tot arhitectului Petre Antonescu i se datorează şi realizarea Arcului de Triumf din Capitală.
„Arcul de Triumf este o realitate din antichitate. Se făceau asemenea arcuri de triumf, pentru cutare împărat, era un învingător cum a fost Traian, cum au fost atâţia alţii şi este un monument care celebrează un eveniment fericit din istoria ţării. Acest Arc de Triumf a fost ridicat ca să celebreze Primul Război Mondial, nu? Şi victoria noastră...”, amintește Georgeta Filitti.
Dintre reședințele private pe care le-a construit Antonescu, Vila Florica din Ștefănești, județul Argeș, este una dintre cele mai importante. Nu doar din punct de vedere arhitectural, ci și istoric. Aici au trait câteva generații de Brătieni, printre care Ion Brătianu și prim-ministrul Marii Unirii, Ionel Brătianu.
Deşi a trăit peste 90 de ani, Petre Antonescu nu a reușit să îşi ducă toate planurile la bun sfârşit.
„Sub regimul comunist nu a mai avut voie să construiască niciodată nimic. Nu a mai făcut nicio construcţie în ultimele două decenii de viaţă”, spune arhitect dr. Sorin Vasilescu.
GRIGORE CERCHEZ
Un alt reprezentant de seamă al stilului arhitectural neoromânesc s-a remarcat, în aceeaşi generaţie cu Petre Antonescu, prin clădirea Școlii de Arhitectură din Bucureşti, construită între 1912 şi 1917.
Grigore Cerchez s-a născut în anul 1850. A făcut studiile la Paris și la întoarcerea în România a fost numit inginer-șef al Primăriei Bucureştilor.
„Toţi aceşti absolvenţi români ai şcolilor de la Paris - de foarte multe ori ieşeau primii, mai ales de la această şcoală de Belle Arte, și francezii, ca să nu fie umiliţi în faţa străinilor, dădeau premii ex aequo, adică îi dădeau şi unui franţuz jumătate, ca să nu şi-o ia în cap românii”, menționează istoricul Georgeta Filitti.
De numele lui Grigore Cerchez se leagă și proiectarea lucrării de rectificare şi adâncire a cursului Dâmboviţei. Tot el este autorul unui studiu pentru primul plan de sistematizare a orașului, iar printre cele mai de seamă proiecte ale sale se numără Teatrul de Comedie de pe Calea Victoriei, devenit Teatrul Odeon.
„Este singurul teatru din Europa cu scenă a l'italienne, așa cum o vedeți, care are plafonul care se mișcă. Meritul constructorilor de atunci este că niște mașinării care atunci lucrau și care atunci au fost instalate, ele funcționează și în ziua de astăzi. Administratorul nostru - chiar cred că poți să-i și dai drumul - apasă pe un buton și sus pleacă un pod rulant și e plafonul care se mișcă, se duce și o să intre soarele peste noi...”, explică Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon.
Construită după modelul Teatrului Odeon din Paris, opera arhitectului a uimit întreaga lume. A fost realizată într-un timp-record, în anul 1911. A fost atunci - şi este şi astăzi - unul dintre cele mai elegante teatre din Europa.
„Exista un sistem de aerisire extraordinar, vedeți de jur împrejur sunt niște formațiuni florale, așa, care sunt perforate. El a fost un arhitect foarte ingenios, foarte aplicat și a avut echipe de constructori minunate, ceea ce în ziua de astăzi mai greu găsești”, spune Dorina Lazăr.
O demonstrează şi castelul Cantacuzino de la Buşteni, acolo unde luxul şi confortul au fost o cerinţă obligatorie pentru arhitectul Cerhez. A fost construit în stil neoromânesc pentru prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul.
„Lucrările castelului au durat 10 ani, până în 1911 când este inaugurat. Vreau să vă spun că încă de la inaugurare a avut curent electric şi reţea de distribuire a apei, ceea ce era considerat foarte modern pentru epoca respectivă”, explică Florina Crengăniș, muzeograf.
Şi pe strada Kiseleff din București găsim lucrări ale arhitectului Cerchez. Casa Manu este o copie fidelă a actualului Muzeu Rodin, din Paris. Edificiul a fost ridicat în anul 1915, la cererea juristului Ioan Manu. Impresionantă prin masivitate şi elegantele ei decoraţii exterioare, clădirea a fost cumpărată ulterior de industriaşul Max Auschnitt. După război i-a servit drept reşedinţă lui Petru Groza, iar după 1989 a fost retrocedată moştenitorilor lui Max Auschnitt şi vândută.
Grigore Cerchez a trăit până în anul 1927. A lăsat în urma sa nu doar o serie de clădiri emblematice, ci un adevărat model arhitectural naţional. Alături de Petre Antonescu, Ion Mincu şi Ion D. Berindey, a realizat o Românie pe care astăzi o mai vedem doar în fotografii.
„Ceea ce se realizează astăzi seamănă cu alte încă câteva mii de clădiri din lumea întreagă. Sunt foarte frumoase, sunt strălucitoare, dar nu vibrezi când le priveşti. Probabil că asta este epoca noastră, o epocă de înstrăinare, o epocă în care e un clivaj între omul de pe stradă şi ce se construieşte în jurul lui. Şi trebuie să ne învăţăm cu lucrul ăsta”, punctează istoricul Georgeta Filitti.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
