GOOGLE DOODLE ALESSANDRO VOLTA Logoul afişat pe pagina principală a motorului de căutare Google este interactiv, la un click pe butonul din centru afişându-se un filmuleţ care prezintă schematic construirea unei pile electrice, invenţie a lui Alessandro Volta, iar, pe măsură ce aceasta este completată, literele ce formează cuvântul "Google" se aprind.
ALESSANDRO VOLTA a fost un fizician italian care a trăit între 18 februarie 1745 şi 5 martie 1827. Volta s-a născut în oraşul italian Como, într-o familie nobilă, şi a refuzat o carieră bisericească, după cum era tradiţia în familia sa, arătându-se interesat de ştiinţă de la vârsta de 14 ani.
Volta, al cărui nume a fost dat unităţii de măsură a tensiunii electrice (voltul), a publicat prima lucrare despre electricitate, un subiect în vogă în epoca sa, în 1769, iar cartea îl ajută să obţină un post de profesor la un liceu din Como. Zece ani mai târziu ajunge profesor la Universitatea din Pavia.
GOOGLE DOODLE ALESSANDRO VOLTA Invențiile lui ALESSANDRO VOLTA
Printre invenţiile sale se numără electroforul, creat în 1774, un instrument care măsoară acumularea de electricitate statică şi care stă la baza condensatoarelor utilizate şi în prezent, şi electroscopul, un instrument care permite evidenţierea diferenţelor de potenţial, creat în 1775.
GOOGLE DOODLE ALESSANDRO VOLTA Pila electrică, cea mai importantă invenție
Dar cea mai importantă invenţie a lui Volta este pila electrică, datând din 1800, dispozitiv ce stă la baza bateriilor electrice din prezent. Pila voltaică permite transformarea energiei chimice în energie electrică şi constă dintr-o coloană verticală compusă dintr-o succesiune de discuri: unul de cupru, unul de hârtie îmbibată în soluţie salină, unul de zinc. La capetele coloanei verticale sunt ataşate două fire metalice, între care se produce un curent electric continuu de joasă intensitate.
GOOGLE DOODLE ALESSANDRO VOLTA Pila voltaică a marcat debutul unei noi epoci în fizică, aparatul permiţând în anii ulteriori mai multe descoperiri, printre care se află şi descoperirea efectului magnetic al curentului electric.
Alessandro Volta, care a fost şi chimist, este primul om de ştiinţă care a izolat metanul, principalul component al gazului natural. De asemenea, a avut contribuţii în domeniul meteorologiei, electrometrul inventat de Volta putând măsura electricitatea atmosferică.
Savantul italian a fost premiat de Royal Society din Londra, medaliat şi înnobilat cu titlul de conte de Napoleon Bonaparte, numit membru al Institut de France, dar, în mod clar, cea mai mare recunoaştere a meritelor sale a venit din partea comunităţii ştiinţifice, care a dat numele său, volt, unităţii de măsură pentru forţa electromotoare şi potenţialul electric (tensiune electrică).