FOTO Facebook
„Inaugurarea este un moment din proiectul Cluj-Napoca - Capitală Europeană a Tineretului 2015, creaţia Asociaţiei Tinerilor Arhitecţi. Este un totem care va duce numele Clujului în ţară şi peste hotare şi care reprezintă profilul oraşului - optimist, tânăr şi multicultural. Sunt convins că acest totem va fi un punct de atracţie care nu va putea fi ocolit de niciun turist care va vizita oraşul. Totemul, care este iluminat noaptea, are printre literele şi cifrele care compun Cluj 2015, mesaje care comunică valorile oraşului în care locuim şi câteva dintre principalele obiective turistice care pot fi vizitate în regiune”, a spus Boc.
FOTO Facebook
Răzvan Luca, coordonator în cadrul programului Capitalei Europene a Tineretului, a declarat că procesul de realizare a totemului a început la sfârşitul anului trecut, investiţia ridicându-se la circa 20.000 de euro, bani de la bugetul local al oraşului.
„Totemul este format din cuvintele şi literele care compun Cluj 2015 care stau pe o structură metalică, având feţele din policarbonat. Se întinde pe o lungime de 15 metri, iar cifrele şi literele au doi metri înălţime. Între litere şi cifre avem 66 de ecrane cu diverse mesaje în cele cinci limbi oficiale ale Capitalei Europene a Tineretului - română, maghiară, germană, engleză şi franceză. Culorile acestor mesaje din ecrane pot fi schimbate”, a spus Luca.
Potrivit acestuia, totemul poate fi mutat în alte zone din Cluj-Napoca în funcţie de evenimente, în Piaţa Unirii, pe dealul Cetăţuia sau lângă Sala Polivalentă.
Oraşul Cluj-Napoca a fost desemnat Capitala Europeană a Tineretului în 2015, datorită documentaţiei care susţine investirea în tineret pentru o dezvoltare urbană sustenabilă şi responsabilă.