DIGICULT. Cufărul misterios al poetului Mihai Eminescu
Noiembrie 2013. Un cufăr uriaş, marca Louis Vuitton a fost amplasat în celebra Piaţă Roşie din Moscova. O construcţie - pavilion, de 30 de metri lungime şi 9 metri înălţime care a găzduit o expoziţie în cadrul căreia publicul a putut admira 25 de cufere care au făcut istorie. Cufărul uriaş, însă, a stârnit nemulţumiri în rândul oficialilor din Partidul Comunist, dar şi multe controverse. O controversă a stârnit şi un cufăr vechi de peste 100 de ani despre care se crede că i-ar fi aparţinut poetului Mihai Eminescu.
O valiză de călătorie, în mod aparent marca... Louis Vuitton. Cât este adevăr şi cât este... pură speculaţie? Poetul şi eminescologul Dan Toma Dulciu explică ce alte obiecte de lux s-au aflat în posesia poetului național.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, să deţii o geantă de călătorie marca Louis Vuitton presupunea să fii posesorul unei mici averi. Nu este de mirare atunci că o astfel de geantă, veche de peste 100 de ani, aflată în posesia unui colecţionar din România devine automat un obiect de valoare. Cu atât mai mult cu cât aceasta poartă inscripţia M. Eminovici, iar zvonurile, precum şi istoria genţii, conduc spre ipoteza că aceasta i-ar fi aparţinut lui Mihai Eminescu.
„Nu putem să fim extrem de categorici în a afirma că Eminescu a avut o valiză, un geamantan de călătorie marca Louis Vuitton. Dar cu toate acestea este plauzibil şi putem să ne închipuim că un om care a avut atât de multe contacte cu lumea highlife-ului bucureştean era posibil şi probabil ca el să fi deţinut un asemenea obiect”, spune Dan Toma Dulciu.
Valiza datează din secolul al XIX-lea şi conţine etichete de călătorie din 1883, 1886 şi 1887, din Orşova, Germania, Paris-Franţa şi New York, acolo unde Mihai Eminescu nu a fost... niciodată. „Din nefericire, nu există posibilitatea unei certificări extrem de riguroase şi foarte exacte a apartenenţei acestei genţi lui Eminescu. Până una alta, noi o să ne exprimăm o părere relativ echilibrată în sensul că da, obiectul respectiv putea aparţine lui Eminescu, dar rămâne ca o expertiză ulterioară să certifice dacă acest obiect a aparţinut într-adevăr poetului nostru”, subliniază Dan Toma Dulciu.
Ceasul de 40 de galbeni
Dacă în privinţa valizei specialiştii au dubii, în ceea ce priveşte ceasul marca Breguet nu există nicio îndoială. Ceasul de aur, de buzunar, cu trei capace, cu greutatea de 77 grame şi un diametru de 46 mm i-a fost dăruit poetului Mihai Eminescu chiar de tatăl său, Gheorghe Eminovici. „În 1881, tatăl său vinde proprietatea de la Ipoteşti, din bani achiziţionează un ceas marca Berguet, un ceas extrem de valoros, cu trei capace de aur, un ceas care valora 40 de galbeni. Cu un galben, respectiv un leu aur, se puteau cumpăra doi boi. Gândiţi-vă că o cireadă de 80 de boi era de fapt valoarea pe care Eminescu o purta la mână”, explică Dan Toma Dulciu.
Manufactura Breguet a fost situată încă de la începuturi şi până astăzi în vârful ierarhiei ceasurilor de lux. Personalităţi ca Maria Antoaneta, Napoleon Bonaparte, Puşkin sau Winston Churchill au purtat asemenea ceasuri care reprezintă excelenţa în materie de execuţie şi inovaţie.
Frac, joben și mănuși galbene
Despre stilul vestimentar pe care poetul Mihai Eminescu îl afişa în saloanele literare sau la evenimentele din highlife-ul bucureştean a povestit chiar Caragiale. În perioada studenţiei la Berlin, Eminescu a cunoscut viaţa diplomatică şi, odată cu ea, a aflat ce înseamnă eticheta în înalta societate. Invitat în saloanele protipendadei, în cercul lui Mite Kremnitz sau chiar la Palatul regal, Eminescu nu era pedant, însă ştia să se poarte întotdeauna adecvat împrejurărilor.
„Avem, într-o descriere făcută de Caragiale, un Eminescu extrem de exotic. Spune scriitorul că într-o seară, îl vede pe Eminescu îmbrăcat în frac, cu cilindru, cu un joben să spunem, cu mănuşi galbene ducându-se la un bal mascat. Un Eminescu, iată, extrem de neobişnuit în această vestimentaţie. Eminescu a mai primit în 1876 şi un baston, care arată rafinamentul aristocratic al celor care erau contemporani cu Eminescu. Cu alte cuvinte, iată un Eminescu departe de a-l idealiza şi de a-l imagina ca un fel de personaj pedant şi un personaj extrem de sobru. Dimpotrivă, era un om care ştia să se adapteze diverselor împrejurări ale vieţii”, subliniază Dan Toma Dulciu.
De altfel, în rândul scriitorilor din epocă, pedanteria , dar mai ales dandismul, erau cartea de vizită care le oferea acces în saloanele cu pretenţii: „Fără îndoială, Eminescu îi detesta pe acei tineri bonjourişti, dar nu din motive de ţinută vestimentară, ci pur şi simplu el era adeptul unei seriozităţi şi sobrietăţi intelectuale, în niciun caz nu punea accent foarte pronunţat pe modul în care era îmbrăcat”.
Cât despre scriitorii români care au excelat în epocă nu doar în literatură, ci şi în domeniul eleganţei vestimentare...
„Unul dintre ei era Macedonski. Macedonski îşi studia înfăţişarea, era un personaj pitoresc. Mă gândesc de exemplu la Vasile Alecsandri în perioada senectuţii sale, Titu Maiorescu, iarăşi un exemplu de eleganţă vestimentară...dar unul dintre scriitorii care au făcut epocă prin excentricitatea ţinutei sale este Matei Caragiale. Acest Lord în ghilimele al literaturii române trăia o stare nobiliară”, subliniază Dan Toma Dulciu.
Fie că s-a inspirat din călătoriile de la Viena, Postdam sau Berlin, fie că s-a adaptat societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Eminescu a rămas, cel puţin din punct de vedere al eleganţei afişate în saloanele epocii, un personaj contradictoriu, dar, întotdeauna, susţin eminescologii,....un om modest, rafinat, un romantic prin definiţie.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
