Descoperire: Un pasaj din biblie cu referire la femei a fost scris mai târziu

Data actualizării: Data publicării:
biblie

Un pasaj important din biblie a fost „adăugat mai târziu”, afirmă un cercetător american. Pasajul respectiv face referire la rolul femeii în Biserică și posibilitatea de a deveni preot.

Pasajul cheie prin care li se spune femeilor că trebuie să tacă în biserică a fost folosit pentru a justifica interzicerea femeilor în preoție. Însă, se pare că acest pasaj nu este original și a fost scris mult mai târziu, nu de către apostolul Pavel, ci de către un „scrib B”, scrie The Telegraph.

Iată ce îi este atribuit apostolului Pavel în epistola către Corinteni, capitolul 14, verstul 34: „Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea.”

Academicianul Philip Barton Payne aduce ca dovadă la afirmațiile sale că pasajul nu este original un simbol. El a studiat Codex Vaticanus, una dintre cele mai vechi versiuni ale Bibliei grecești care încă mai există, și a identificat simbolul "distigme-obelos" lângă pasajul respectiv. Scribii utilizau acest simbol ca să identifice o adăugare care nu apărea într-un text original.

De asemenea, cercetătorul a identificat și alte cazuri în care acest simbol a fost utilizat în Biblie, ba, mai mult, adăugarea făcută de „scribul B” nu este în concordanță cu Corinteni 11:5, care spune: „Iar orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă”. Potrivit acestui pasaj, femeile ar fi avut dreptul să propovăduiască.

Academicianul spune că încă o dovadă că pasajul nu a fost scris de apostolul Pavel este că apare altfel în alte versiuni, în timp ce în alte versiuni apare după versetul 40, adică spre finalul epistolei.

Criticii academicianului spun însă că pasajul respectiv nu lipsește din nicio versiune, chiar dacă apare în alte locuri.

„Faptul că alte manuscripte au acel pasaj în alt loc se poate explica prin faptul că un scrib la un moment dat a uitat să transcrie versetul și l-a adăugat mai târziu. Cert este că niciun alt manuscript care a supraviețuit nu omite ambele pasaje simultan”, a spus Pieter Lalleman, conferențial în studii biblice la Colegiul Spurgeon.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
de craiova pitesti
VIDEO Lucrările la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti, aproape de final. Cum arată și când se...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...