De pe zidurile orașului, uneori interzis, la expoziție în Palatul Parlamentului

Data publicării:
collage 1

Picturile lui murale, pline de culori și simboluri, au devenit o marcă. A înfrumusețat zone anoste ale Capitalei, dar a stârnit și controverse. A împodobit Bucureștiul, dar a colorat și un zid din Shanghai, a înșelat vigilența cenzorilor chinezi: lucrarea lui ridica problema poluării, un subiect sensibil pentru autorități. Obie Platon își folosește imaginația și talentul pentru a le deschide celorlalți ochii.

Fanii săi au făcut ochii mari, când au auzit că lucrările lui Obie nu se mai găsesc doar pe zidurile clădirilor abandonate, ci și pe pereții Palatului Parlamentului. Paradoxal, lucrări prin care taxează ceea ce nu i se pare just în politică, viața socială sau chiar în lumea bisericii au ajuns să fie prezentate într-o instituție cu reguli stricte.

Obie Platon, artist vizual: „Dimensiunile foarte mari ale pânzelor m-au făcut să caut o locație destul de spațioasă încât să fie omogen, să arate foarte bine și, în același timp, să se încadreze în stilul conceptual pe care l-am folosit, inclusiv politică, religie șamd. Ideea inițială era să pătrundă lucrările și mesajele mele în cât mai multe cercuri. Și să-și atingă scopul. Aici pot fi văzut și, în același timp, să trag niște semnale.”

Expoziția "Humanutopia", deși plină de culoare, nu zugrăvește un univers utopic, ci un prezent departe de ideal: o lume în degradare, guvernată de bani și bântuită de consumerism.

Obie Platon, artist vizual: „Fiecare lucrare în parte reprezintă un individ din societate și pe subiecte care fac parte din contemporaneitatea noastră. Lucrurile arată frumos colorat, dar când te uiți la detalii observi toate nenorocirile care se întâmplă în lumea noastră.”

Obie Platon are surse de inspirație celebre: de la Da Vinci și Archimboldo la Hieronymus Bosch, lucrările marilor clasici devin puncte de plecare pentru artistul român.

Obie Platon, artist vizual: „Chiar din start m-am gândit, cumva, la o transpunere în prezent a unor artiști sau a unor elemente clasice celebre. Am dezvoltat ideile lor și modul lor de a gândi, la vremea respectivă, le-am adus în zilele noastre, încadrând elemente și simboluri contemporane.”

Dintre lucrările semnate de Obie Platon, una va rămâne multă vreme în fosta Casă a Poporului. Firește, o lucrare care nu deranjează pe nimeni: un portret care nu ascunde capcanele unor mesaje incomode.

Obie Platon, artist vizual: „Asta depinde de fiecare artist, dacă vrea să doneze o lucrare care să rămână în partimoniul Muzeului de Artă Contemporană. Probabil va fi expusă în casa Poporului și după expoziție. Ei au avut mai multe preferințe, iar eu am acceptat ca lucrarea respectivă să facă parte din colecție. Probabil și selecția a fost făcută în așa fel încât să împace pe toată lumea.”

Scopul lui Obie Platon nu este să împace pe toată lumea, ci să transpună în culoare ceea ce nu-i dă pace. Dintre cele expuse la Parlament, una reprezintă cel mai fidel convingerile artistului.

Obie Platon, artist vizual: „Lucrarea cu corporațiile versus personajele de street art e un câmp de luptă cu personajele mele imaginare și personajele corporațiilor, cumva reprezintă lupta din stradă cu bannerele, reclamele corporațiilor versus desenele, muralele noastre.”

Printre personajele incluse în expoziție se numără Caragiale, Regina Elisabeta a Marii Britanii sau Nicolae Ceaușescu.

Obie Platon, artist vizual: „Sunt personaje care fac parte din istoria internațională, globală, oameni influenți, oameni care fac parte și din prezentul nostru, chiar dacă ei, cumva, fac parte din trecut. În continuare influențează viața noastră. Mă refer la portretul lui Ceaușescu: lucrarea în sine reprezintă un spirit, sunt urmările, rămășițele comunismului. E o fantomă care, încă, mai bântuie în România. Și, cumva, și în spiritul oamenilor descoperi chestia asta. E ca un virus care a rămas și n-am putut să nu-i realizez un portret, mai ales că fac expoziția "la el acasă".”

"La Ceaușescu acasă", ceva din obiceiurile din vremea lui persistă, încă: una dintre lucrările lui Obie Platon, o variantă modernă a "Cinei cea de taină", a fost cenzurată. Chipul unuia dintre personaje a fost acoperit, pentru a nu deranja anumite persoane sau instituții și pentru ca tabloul să poată fi expus.

Obie nu se află la prima "ciocnire" cu autoritățile: a făcut parte din grupul care a realizat o amplă pictură murală în Piața Sfântu Gheorghe din București, lucrare pe care autorii au fost obligați să o șteargă, la intervenția Bisericii Ortodoxe Române.

Obie Platon, artist vizual: „Se pare că, în continuare, boala asta de cenzură sau libertatea de exprimare nu e pe cât ne-am imagina noi. Chiar și de la povestea cu Sfântu Gheorghe. Atunci ne-am dat seama, clar, cât de liberă e această exprimare. Povestea cu "Cina cea de taină" este cumva pretențioasă pentru locație, cumva s-a ajuns la o cale de mijloc, altfel ar fi trebuit să strângem toată lucrarea. Dar ce să facem? Lucrarea o să rămână în original. Cât timp va fi aici, va trebui să ne supunem regulilor.”

În momentul în care lucrările au fost așezate pe pereți, un singur personaj a trebuit acoperit. Ulterior, în cadrul expoziției propriu-zise, a mai trebuit cenzurat un fragment din lucrare.

Obie Platon, artist vizual: „Da, se pare că au mai descoperit lucruri și na... Nu vreau să comentez foarte mult despre chestia asta, dar, într-adevăr, libertatea de exprimare în România încă are de suferit.”

Ca o reacție la compromisurile pe care a fost silit să le facă, pentru a expune la Palatul Parlamentului, Obie Platon a decis să protesteze tot printr-o intervenție artistică: și-a cenzurat toate lucrările. Casa Poporului pare să-și fi schimbat doar numele, nu și metehnele de altădată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri