DĂ-TE LA O CARTE. Radu Paraschivescu recomandă „Coşmar în Balcani”, de Anna M. Wittmann
Sasul din subtitlu se numeşte Friedrich Umbrich şi este originar din Idiciu (denumirea germană este Belleschdorf), o localitate aflată la vreo 20-25 de kilometri de Mediaş. Friedrich Umbrich îşi povesteşte viaţa Annei M. Wittmann, iar ea pune pe hârtie ceea ce înregistrase pe bandă.
Rezultatul este o cronică de viaţă şi de moarte, o dramă intensă, profundă, zguduitoare, aşa cum al Doilea Război Mondial a produs cu milioanele. În 1943, la 18 ani, Friedrich Umbrich este racolat în Divizia a 7-a de Vânători de Munte „Prinz Eugen” din cadrul Waffen-SS, adică secţiunea combatantă a SS-ului aflată sub comanda lui Heinrich Himmler. Divizia a 7-a îşi ia numele de la principele Eugeniu de Savoia, conducătorul militar al Imperiului Habsburgic care eliberează Belgradul şi Banatul de sub stăpânire otomană în Războiul Turco-Austriac de la începutul secolului al XVIII-lea.
Spre deosebire de celelalte unităţi din Waffen-SS, Divizia „Prinz Eugen” nu este alcătuită din voluntari, ci din recruţi mobilizaţi. Umbrich se trezeşte înrolat într-o unitate de luptă antigherilă care urmează să fie trimisă în Peninsula Balcanică pentru a da piept cu temutele trupe de partizani ai lui Iosip Broz Tito.
Spunându-şi povestea, Umbrich încearcă o exonerare necesară. În primul rând, spune el, Divizia a 7-a nu poate fi legată direct de Partidul Nazist şi de atrocităţile comise de alte unităţi din Waffen-SS, aşa cum au considerat cei mai mulţi istorici. În al doilea rând, cum am spus deja, prezenţa lui Umbrich în Divizia „Prinz Eugen” n-a fost un act de voluntariat, ci o obligaţie asumată peste capul lui şi al celorlalţi saşi. În al treilea rând, tinerii târâţi în război au fost minţiţi sistematic cu privire la apropiata victorie a Germaniei, când la nivelurile superioare ale conducerii şi armatei se ştia deja că dezastrul era inevitabil.
Ca toate cărţile care se ocupă de război, şi cartea Annei M. Wittmann debordează de oroare, moarte şi suferinţă. Luptele date de Divizia a 7-a Vânători de Munte „Prinz Eugen” la Sveti Jakob, Mostar, Zenica, Nis sau Kraljevo cu partizanii lui Tito şi cu ustaşii lui Ante Pavelic sunt descrise cu ochiul participantului direct, care descoperă pe propria piele că, dincolo de tactici şi strategii, dincolo de curaj şi iniţiativă, lucrul care decide pe câmpul de luptă este instinctul de conservare şi de supravieţuire.
Asta cu atât mai mult cu cât, cunoaşteţi clişeul, Balcanii sunt „butoiul cu pulbere al Europei” (să ne amintim cum şi unde a început Primul Război Mondial), iar aliatul de ieri este duşmanul de azi. Friedrich Umbrich devine, cum singur spune, „o mitralieră umană, un robot bine programat, antrenat să reziste şi să se apere”.
Iar cine crede că sfârşitul războiului înseamnă sfârşitul suferinţelor se înşală, după cum am avut ocazia să constatăm şi când am prezentat „Anul Zero. 1945, o poveste”, volumul lui Ian Buruma. Reinserţia etnică, profesională şi socială a lui Umbrich este lungă, anevoioasă şi încărcată de pericole. Perioadele petrecute ca prizonier în lagărele din Klagenfurt, Rimini şi Grottaglie abundă în episoade pe care le citeşti simţind cum ţi se ridică părul pe mâini.
În schimb, mutarea în Anglia, la Liverpool şi apoi la Ely, îi prilejuieşte întâlnirea lui Umbrich cu oameni de cu totul altă factură decât cei din Italia: generoşi, gata să ajute şi să înţeleagă.
În prezent, Idiciu este un sat în paragină, care nu mai aminteşte prin nimic de vremurile de dinainte de război. În ce-l priveşte pe Friedrich (acum Fred) Umbrich, el are acum 91 de ani şi trăieşte de aproape o jumătate de secol în Canada, alături de soţia lui, Agnes. Are mulţumirea de-a fi povestit cum a fost de fapt.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
