Constantin Cojocaru: Teatrul este ca viața - imprevizibil, fermecător, impresionant
Constantin Cojocaru şi-a dat demisia de la Teatrul Odeon dupa Revoluţie, pentru că a considerat că ar fi corect să lase locul său liber pentru tinerii actori. De 15 ani este actor liber profesionist şi joacă non-stop, premieră după premieră, atât în ţară, cât şi în străinătate. Tot el este si susţinătorul unei teorii mai puţin întâlnite, aceea că nu actorul descoperă personajul, ci piticii din el.
„Piticii trag cu urechea la ce face actorul, ce simte, cum se mişcă, cum gândeşte şi încep să construiască în interiorul actorului - ROLUL. Şi la un moment dat actorul spune: „Gata, ştiu cum este personajul”. Greşit. Nu este meritul lui. Este meritul piticilor. Toţi actorii îşi merită piticii, dar pentru că piticii sunt sperioşi şi fug, este posibil să nu se mai întoarcă niciodată dacă nu eşti calm şi nu-i laşi să creeze”, spune actorul Constantin Cojocaru în emisiunea „Conversații esențiale”.
Actorul a jucat la Piatra Neamţ pe Harap-Alb şi pe Romeo, la Giuleşti i-a jucat Trică, Rică, Fănică din toată dramaturgia populară care s-a montat în acest teatru. Constantin Cojocaru este singurul actor care a primit premiul pentru cel mai bun rol feminin din „Gaiţele” şi acum, la cei peste 60 de ani ai săi, îl joacă pe...dl.Goe!
Optimist incurabil, actorul crede că viaţa sa curge spre bine. „Când mă întreabă cineva daca aş vrea să mai trăiesc o dată, îi spun Nu, pentru că am avut atâta baftă în viaţa asta, încât nu cred că se va putea repeta”.
„Teatrul nu se poate povesti. Înseamnă emoție. Adevărul, înțelegerea, explicațiile, motivațiile...acelea vin după ce plec din sală, mă obsedează specacolul....dar totul vine din emoție. Dacă eu nu am emoția de spectator în sală, nu am ce să aflu mai târziu cu mintea. Teatrul nu se înțelege cu mintea, iar simțirea nu se poate povesti. Teatrul e ca viața - imprevizibil, fermecător, impresionant ”, subliniază actorul.
El a povestit de unde i se trage numele „Țâcă”. „Am dat examen la teatru, am avut marea baftă de a intra. Fiecare profesor își alegerea studenții, echilibrând pe genuri, junele prim, comic, ingenua, etc. Noi așteptam ca oile în țarc. Eu mă fâțâiam pe acolo, mai trăgeam cu urechea. Venisem de la Botoșani, era prima dată când venisem la București...unul dintre colegi, mai în vârstă, îmi spune Țâcă vine încoace, îmi iei un pachet cu țigări? M-am dus de vreo trei ori. S-a făcut împărțirea pe clase. Am intrat în clasă, cu stupoare colegii care m-au trimis după țigări au spus Da băiatu administratorului ce caută aici? Ei credeau că sunt al administratorului. Li s-a spus că sunt student. Țâcă ăsta?, au spus ei. De atunci mi-a rămas numele. Țâcă îmi place foate tare. Nu mai sunt Țâcă, deși îmi doresc. E important să rămâi Țâcă. Nu peste tot, ci undeva”.
Despre plecarea de la Teatrul Odeon, actorul spune: „Am plecat de nervos ce eram. Imediat după 90 s-a împământenit ideea că actorii bătrâni obturează calea actorilor tineri. Aveam 45 de ani. Actorii bătrâni începeau să fie așa de la 40. Ei țineau locurile ocupate. Problema nu e actorilor bătrâni, ci a sistemului, În acest sistem se pătrunde greu ca tânăr actor Trebuie să înduri enorm, ca să joci pe nimic, acolo unde nu sunt posibilități financiare. De atunci am început să circul. Libertatea m-a înflorit”.
„Nu privesc înainte, nici în urmă. Încerc să trăiesc ceea ce există acum, aici. Ce să cer vieții, dacă mi-a dat atât de mult? Aș fi neobrăzat. Dacă funcționează ceva, nu schimba, e o regulă a vieții”, a subliniat Constantin Cojocaru.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
