Născut la 8 aprilie 1911, la Rășinari. Decedat pe 20 iunie 1995, la Paris. Filosof, scriitor, apatrid. Nouă cărți în limba română, între care „Schimbarea la față a României” și peste 25 în limba franceză. Multe din ele, de referință. Sunt date statistice reci despre unul dintre cei mai mari gânditori ai secolului trecut. În spatele capodoperelor sale există însă omul Cioran. A plecat definitiv din România în 1941, pentru o viață printre străini la Paris. I-a fost luată cetățenia română, însă nu a cerut-o niciodată pe cea franceză.
George Banu, teatrolog, profesor universitar: „Întâlnirile cu Cioran au fost pentru mine lecții de viață, dincolo de cărți. Au fost momente în același timp de reconciliere cu condiția mea de străin și momente de surpriză, pentru că el nu corespundea imaginii deprimante și tragice pe care textele lui o lăsau să o presupunem”.
Andrei Vieru, pianist: „Era un om foarte ușor accesibil. Cred că era în cartea de telefon și nu pe lista roșie, ceea ce corespunde scriitorului sau personalității simpatice. E definiția mea”.
Cufundat în cărți în majoritatea timpului, Cioran și-a construit propriul stil de viață alături de partenera lui.
Cioran a preferat mereu viața de student celei de profesor. Poate și de aceea nu și-a dorit o viață în lux și a trăit toată viața într-un apartament micuț, de pe această stradă, Rue de L'Odeon, cu partenera lui de viață, Simone Eboue, pe care a cunoscut-o la cantina din zonă. De altfel, tot aici, pe această stradă, se află și Libraria Reiffel, în care filosoful își petrecea majoritatea timpului.
Între lectură și scris, Emil Cioran își găsea timp să ajute românii veniți la Paris, dar și să întrețină prietenii cu oameni de cultură precum Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Samuel Beckett sau Henri Michaux. Avea, evident, locurile sale preferate în Paris.
Când nu era înconjurat de cărți, Emil Cioran prefera frumusețea spațiilor verzi pentru a se relaxa. Fântâna pe care o puteți vedea în spatele meu, din Jardin de Luxembourg, era unul dintre locurile favorite ale lui Cioran, care venea adesea aici și purta conversații cu prieteni precum Eliade sau Mitterand.
Emil Cioran a fost de la un capăt al vieții până la celălalt un om profund neînțeles. Un neadaptat între străini, un clasic, între moderni. Poate și de aceea, gloria a cunoscut-o atât în România, cât și în Franța, mai ales după dispariţia sa.