Care este contribuția adusă de Darius Vâlcov pe piața operelor de artă? Răspunsul lui Horia-Roman Patapievici

Data publicării:
patapievici

Horia Roman Patapievici consideră că piața de artă din România este una emergentă.

„Colecționarii de artă reprezintă sarea pământului în privința unei sănătoase piețe a operelor de artă”, a spus scriitorul.

Despre operele găsite de procurori și aflate în posesia „colecționarului” Darius Vâlcov, Horia-Roman Patapievici a spus că „ar fi o discuție foarte interesantă”, asta după ce experții în artă convocați de DNA vor spune ce tablouri se află în acea colecție.

„O să vedeți calitatea colecției și modul în care a fost procurată. După cum în economia reală sensul este ca economia neagră să iasă la suprafață, pentru că asta este în beneficiul societății, la fel și în piața de artă ideea este ca piața neagră să iasă la suprafață, iar piața gri să devină o piață complet albă. Asta slujește cotei de piață a artistului”, a adăugat scriitorul.

„Piața neagră este ca și cum m-aș duce eu la, dau un exemplu a unui prieten care a murit, la Horia Bernea, și aș cumpăra cu suma X o lucrare pe care mi-ar da-o pentru că suntem prieteni și pentru că de fapt nu suntem pe piață. Dar cota lui Horia Bernea care este, în momentul în care îl scoți pe piață aici sau în momentul în care îl scoți pe piață la Budapesta, sau la Paris?”, a subliniat Horia-Roman Patapievici.

Întrebat de moderatorul Luca Niculescu ce valoare ar avea un Luchian la București și ce valoare ar avea la Paris, scriitorul a răspuns: „Asta e marea noastră durere!”

„Valoarea unui Brâncuși este fixată de faptul că Brâncuși a evoluat pe piețele occidentale, care sunt singurele piețe care până acum au știut să fixeze cota unui artist. Unde nu există libertate nu există nici valoare veritabilă pentru un artist. Noi știm că Luchian este un mare pictor, dar pe piețele occidentale el nu este cotat”, a mai spus Patapievici, adăugând că asta nu înseamnă că este supracotat în România, ci subcotat pe piețe occidentale.

Totodată, întrebat cum s-ar putea face ca valoarea lui Luchian să crească pe piețele străine, el a spus că se poate face într-un singur fel: „conectând piețele la nivelul contemporaneității”.

Citiți și
Horia-Roman Patapievici: „ICR este o instituție avariată”
Horia-Roman Patapievici: Faceți-vă autocritica, oameni de stânga, nu sunteți imaculați!

Fostul ministru al Finanțelor va fi cercetat în stare de libertate. Darius Vâlcov a ieșit săptămâna trecută din Arestul Poliției Capitalei, în urma unei decizii a Înaltei Curți de eliberare din arestul preventiv. Măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar, după ce fostul ministru și senator a stat mai bine de trei luni după gratii. Este o măsură luată în primul dosar în care este acuzat de trafic de influență, în care s-a dispus trimiterea în judecată.

Fostul ministru a mai fost pus sub urmărire penală, tot pentru trafic de influență, în alte două dosare, din care unul a fost deschis chiar astăzi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri