BONTON. „Chirurgii documentelor” de la Arhivele Naționale
În România există un loc în care cinci oameni au grijă ca istoria să rămână intactă. La propriu. Este vorba despre laboratorul de restaurare al Arhivelor Naţionale, unde ajung toate documentele de patrimoniu. Mai exact, 320.000 de metri liniari de arhivă.
„Am avut pergamente parcă de la 1400-1500. Am avut în colecţia pergamente de la Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale, pergamentele de la Ştefan cel Mare, foarte multe. Şi am avut pergamente în colecţia documente de la Biroul Arhive Medievale - Fonduri personale şi colecţii - aici am avut şi Mihai Viteazu şi multe altele”, spune Gabriela Dumitrache, șef Birou Conservare - Restaurare.
Viorica Gherghin este cea mai veche restauratoare din laboratorul Arhivelor Nationale. Lucreaza aici din anul 1979. Cel mai important document pe care l-a restaurat a fost certificatul de naştere al lui Mihai Eminescu. Acum îngrijeşte un document de peste 400 de ani.
„Desfac petece de hârtie pentru a purcede la restaurarea documentului. Hârtia a fost pusă de cineva în timp, ca să nu se piardă bucăţi din document. Documentul este de la 1600. Voi curăţa de clei ce a rămas pe document. Şi abia după aceea va urma procesul de restaurare al documentului pe suport de hârtie”, spune Viorica Gherghin.
În acest timp, colega ei, restauratoarea Vali Basti, salvează un document din Fondul Episcopiei Buzăului, din anul 1752. În 35 de ani de când lucrează la Arhivele Naționale, Vali Basti a avut în mână inclusiv documente de pe vremea domnitorului Ștefan cel Mare.
„Foarte multe cărţi şi foarte multe documente, multe pergamente de la Ştefan cel mare am restaurat, din colecţia de documente Iaşi. Am lucrat de la Botoşani un manuscris foarte interesant. Era ars, din cauza cernelii s-a ars hârtia. Cred că la acela am lucrat cel mai mult. Cam un an, dar cu colegele. N-aveam cum singură. Documente feudale...toate sunt importante pentru mine”, afirmă Vali Basti.
Anca Cotoman face această meserie care necesită migală de 24 de ani. Repară cărţi, pagină cu pagină. Lucru deloc uşor. Mai ales că multe dintre ele sunt în chirilică sau în latină. Ca să fie sigură că nu dă greș, are o tehnică cu totul specială.
„Am făcut nişte cursuri de chirilică, acestea fiind unele foarte necesare pentru restaurarea documentelor şi cu ajutorul alfabetului, cu ajutorul acestor tabele, noi chiar lucrăm cu aceste tabele în faţă - vedeţi aici. Din fericire, la marea majoritate a paginilor am numărătoarea în chirilică. Şi cu ajutorul traducerii să zic, cartea se renumerotează”, explică Anca Cotoman.
Fie că vorbim de documente de pe vremea lui Mihai Viteazu sau despre hărţi de la începutul secolulului al XX-lea, procesul de restaurare este unul complex.
„Procesul de restaurare al documentelor în sine este un proces foarte complex şi nu poate să urmeze aceleaşi etape. În funcţie de gradul de degradare şi de formele de degradare ale documentelor, procedeele de restaurare se adaptează. Există procedeele clasice de restaurare care se aplică până la un punct, după care trebuie să intervii pentru fiecare în parte, să te pliezi pe tipul suportului grafic, pe tipul cernelii, pe tipurile de degradări”, spune Gabriela Dumitrache.
Cât de greu se găsesc materialele pentru restaurare
Materialele folosite pentru restaurare se găsesc greu, de aceea costurile pentru acest proces nu sunt deloc de neglijat.
„Vălul de hârtie japoneză care se foloseşte atât pentru documentele medievale, cât şi pentru documentele moderne şi contemporane şi dacă vă spun că un metru pătrat costă undeva în jur de 2 - 2,5 euro, în condiţiile în care toate documentele sunt placate şi pe faţă şi pe spate cu această hârtie”, explică Gabriela Dumitrache.
Documentele sunt tratate cu aceeaşi grijă şi nimeni nu face nicio diferenţă între un pergament din secolul al XIV-lea şi un registru din anul 1940.
Există însă o excepţie. „Dacă sunt solicităril de exemplu la sala de studiu pentru consultarea unui document care nu este într-o stare bună de conservare şi-atunci cercetătorul îşi doreşte totuşi să cerceteze acel document, automat, cel care are în custodie acel document, îl aduce la laboratorul de restaurare. Fiind solicitat, atunci toate celelalte documente pe care noi le avem în lucru sau, mă rog, unul dintre lucrători dă la o parte ceea ce are în lucru şi se apucă de ceea ce considerăm noi că este mai urgent de rezolvat problemele fiecăruia atât cât se poate, cu numărul de oameni pe care îl avem”, spune Gabriela Dumitrache.
Ce calități trebuie să aibă restauratorii
Mâini dibace, privire ageră şi multă pasiune. De asta au nevoie „chirurgii documentelor”. De îndemânarea lor depinde ca trecutul să nu se piardă. Poate de aceea, recompensa profesioniștilor de la Arhivele Nationale este, mai degrabă, una sentimentală.
„Sunt mulţumită că peste ani, sau peste câteva luni, cineva va studia acest document şi va putea să-l studieze ca lumea, fără să se chinuie, să poată să-l mânuiască ca lumea. E ceva frumos”, spune Vali Basti.
După ce sunt restaurate, documentele sunt puse la păstrare într-o cutie specială în care va mai rezista câteva sute de ani, pentru ca cercetătorii din viitor să aibă acces la cele mai vechi pagini din trecutul nostru.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
