BIOGRAFIE. Olga Tudorache intră în istoria teatrului românesc

Data actualizării: 18.10.2017 08:15 Data publicării: 18.10.2017 08:03

Olga Tudorache, supranumită „doamna teatrului românesc”, a murit la vârsta de 88 de ani, dar a îmbogăţit lumea teatrului şi a cinematografiei din România, interpretând magistral roluri între care se numără Vitoria Lipan din „Baltagul”, după Mihail Sadoveanu, Beatrice din „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel, şi mama lui Mihai Viteazul în filmul din 1970. În același timp, rămâne în memoria a generaţii întregi de actori, pe care i-a format în anii în care a fost profesor universitar.

olga tudorache 2 agerpres_3810371 — Foto: Agerpres

Olga Tudorache s-a născut pe 11 octombrie 1929, în comuna Oituz din judeţul Bacău. În anul 1951, a absolvit Institutul de Teatru şi a intrat în echipa Teatrului Tineretului din Bucureşti, unde a jucat până în anul 1966, când instituţia teatrală a fuzionat cu Teatrul Nottara. De atunci, actriţa a jucat la Teatrul Mic, până în anul 1978, la Teatrul Foarte Mic şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

În anul 1976, Olga Tudorache a devenit conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, la catedra de actorie. În anul 1990, a devenit profesor şi a pregătit actori până în anul 1997, retrăgându-se efectiv din învăţământ în anul 2000.

Pe studenţii la actorie îi sfătuia să înveţe disciplina „interioară”, fără de care această meserie nu se poate face „curat şi bine”.

„E un lucru de bază al meseriei. Disciplina, în sensul de disciplină interioară în primul rând, de eu cu mine, că pe urmă vine şi «eu cu ceilalţi». Fără disciplină nu se poate face meseria asta curat şi bine. Fără disciplină nu poţi s-o practici. Pentru că e o meserie de colectiv”, spunea Olga Tudorache, după cum a amintit în urmă cu trei ani Ziarul Metropolis.

Actriţa a interpretat mai multe roluri în drame, precum: personajul Edith din „David Copperfield”, de Charles Dickens, Maşa din „Cadavrul viu”, de Lev Tolstoi, „Ducesa de Gloucester” din piesa shakespeariană „Richard al III-lea”, Vitoria Lipan din „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, Lona Hessel din „Stâlpii societăţii”, de Henric Ibsen, Kitty Warren din „Profesiunea doamnei Warren”, de George Bernard Shaw, Beatrice din „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel, şi Maria Vasilievna din „Unchiul Vanea”, de Anton Pavlovici Cehov.

Între filmele în care a jucat Olga Tudorache se numără: „Directorul nostru” (1955), „Haiducii” (1960), „Tudor” (1962), „Răpirea fecioarelor” (1967), „Răzbunarea haiducilor” (1968), „Mihai Viteazul” (1970), „Bietul Ioanide” (1979), „Domnişoara Aurica” (1986), „Tusea şi Junghiul” (1990) şi „Drumul câinilor” (1991).

Actriţa spunea, într-un articol pe care l-a semnat în revista Teatrul, în aprilie 1980, că actorul este, pentru ea şi pentru ceilalţi, „un fel de tunel al timpului”.

„Actorul este, pentru el şi pentru ceilalţi, un fel de tunel al timpului. El se transportă pe el şi pe martorii lui, adică pe spectatori, într-un alt timp. Actorul nu devine, precizez, locuitorul unei lumi aparţinând altui timp. El şi spectatorul său glisează pur şi simplu, aşa cum sunt, pe tunelul timpului, ajungând intacţi într-un „altădată”, precum yankeul regelui Arthur. Evident, aici vom putea vorbi despre montări contemporane la piese aparţinând unui timp istoric, piese de atitudine etc. Dar ne-am îndepărta şi, oricum, orice încercare de părăsire a clipei prezente nu poate însemna, în cel mai fericit caz, decât o artificializare, dar de obicei înseamnă non-acţiune, adică moartea spectacolului ca fapt de artă”, spunea actriţa.

Despre teatru, Olga Tudorache scria că este „oglinda vremurilor (sau tiparul lor)”, scena fiind o lume în aceeaşi măsură în care lumea întreagă este o scenă.

„Teatrul este oglinda vremurilor (sau tiparul lor) – după cum sună, în diverse traduceri, celebrul citat shakespearian: actorii sunt cronica vie şi prescurtată a vremurilor. Au fost suficiente câteva sugestii şi câtă adâncime începe să se lase intuită sub suprafaţa, lucie de atâta folosinţă, a cuvintelor prinţului Danemarcei. Raportul dintre teatru şi viaţă este cel dintre conştiinţă şi existenţă, la un mod de a semnifica ce s-ar cere analizat detailat şi în care ontologicul şi esteticul intră într-o relaţie insolită. Scena este o lume, în egală măsură în care lumea întreagă este o scenă”, a scris actriţa.

De altfel, într-un interviu prezentat de Ziarul Metropolis, Olga Tudorache povestea că cele mai fericite momente sunt acelea din repetiţii, când începe „să se coacă personajul”.

„Cele mai fericite momente sunt acelea din repetiţii, când începe să se coacă personajul. Când premiera a avut loc şi s-a tras cortina şi te dezbraci de personaj şi intri în hainele tale nu eşti fericit. Deloc. Cred că arareori un actor care şi-a făcut treaba cum trebuie pleacă fericit acasă după premieră“, a povestit Olga Tudorache.

În anul 2001, Olga Tudorache a fost decorată de Preşedintele României cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer. În acelaşi an, i-a fost conferit titlul de „Doamnă a Scenei Româneşti”, de Municipiul Bucureşti Sector 2, şi titlul de „Cetăţean de onoare”, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Între alte premii pe care le-a primit actriţa de-a lungul timpului se numără: premiul pentru cea mai bună interpretare a anului 1968, pentru „Baltagul”, premiul I pentru interpretare la Festivalul Naţional de Teatru din anul 1969, premiul pentru cea mai bună interpretare feminină de la Colocviul despre arta comediei (1979), premiul special al juriului la Gala dramaturgiei româneşti actuale (1987), diploma de onoare la Festivalul de Dramaturgie Contemporană (1997) şi Trofeul Festivalului Naţional de Teatru „I.L. Caragiale” (2004).

De asemenea, Olga Tudorache a primit trei premii de la Uniunea Teatrală din România (UNITER): premiul pentru întreaga activitate (1995), premiul pentru cea mai buna actriţă, pentru rolul din spectacolul „Regina mamă”, de Manlio Santanelli (1999), şi diploma de popularitate (2002).

În cinematografie, Olga Tudorache a primit premiul Uniunii Cineaştilor din România, pentru interpretarea rolului principal feminin din peliculele „Drumul câinilor” şi „Tusea şi junghiul” (1992), diploma „Opera Omnia”, acordată de Uniunea Cineaştilor (1996), diploma „Artistă de onoare a filmului românesc” (2001) şi Premiul de Excelenţă, acordat de Centrul Naţional al Cinematografiei (2002).

În anul 2006, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) i-a oferit Olgăi Tudorache titlul de Doctor Honoris Causa, cu ocazia zilei universităţii. În acelaşi an, actriţa a fost decorată cu Ordinul naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce, de preşedintele României din acel an, Traian Băsescu.

Totuşi, Olga Tudorache spunea într-un interviu că nu se consideră actriţă de film şi că simte că locul ei este pe scenă.
„Nu mă socotesc actriţă de film. Locul meu e pe scenă. Acolo, un personaj se construieşte în timp, cu migală, în creşterea lui firească de la început la sfârşit; nu-l încropeşti pe bucăţele, ca la film. Îmi face plăcere să văd filme. Şi culmea e că îmi place să joc teatru, nu-mi place să văd teatru. Mă duc, îndeplinindu-mi o sarcină, mă duc pentru că trebuie să văd cum se realizează un spectacol. La film, plâng cu povestea”, a spus Olga Tudorache, într-un interviu amintit de Ziarul Metropolis.

Olga Tudorache a fost căsătorită cu actorul Cristea Avram, cu care are un fiu, Alexandru, care a devenit inginer şi s-a stabilit în Statele Unite ale Americii.

(sursa: News.ro)