Basilica din curtea unui liceu constănţean, lăsată în paragină

Data publicării:
basilica

Vestigiul, de o mare importanţă istorică, se află în curtea unui liceu din oraş. Cripta basilicii paleocreştine este şi astăzi în picioare, dar nu se ştie pentru cât timp.

Motive florale, motive geometrice pot fi admirate pe pereții basilicii. Acum 10-15 ani predominau culorile roşu, verde şi galben. Astăzi galbenul nu se mai vede.

Picturile murale, unele dintre cele mai vechi lucrări creştine din ţară, au fost făcute în memoria episcopilor care au servit biserica în secolul IV.

De asemenea, în criptă sunt şi două bucăţi de marmură, părţi din altarul episcopal.

Picturile vechi de 1700 de ani sunt afectate în special de umezeala care se regăseşte peste tot în basilică. Problema poate fi rezolvată printr-o lucrare relativ simplă

„Condensul care se formează acolo este unul dintre factorii care conduc la deteriorarea treptată a picturii”, a precizat Constantin Chera, arheolog al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

În aceste condiții de umeazeală pictura riscă să fie distrusă în viitorul apropiat.

Din punctul meu de vedere, în 5-10 ani nu va mai fi”, a declarat Paula Pop, profesor de istorie la Colegiul „Mihai Eminescu”.

Soluţii ar putea fi, dar totul depinde de bani.

„Aşteptăm grosul de la Ministerul Culturii, iar noi ca Consiliu Local sper să dăm nişte fonduri. Va fi dezbătut în comisia de cultură şi să se ia nişte măsuri. Eu nu pot să anticipez, nu am căderea asta, dar mai mult ca sigur nu vom lăsa lucrurile în asemenea situaţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Liviu Tramudana.

Monumentul istoric nu poate fi restaurat fără o documentaţie de specialitate, care să fie avizată de instituţiile de cultură.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri