Cum trebuie să se așeze pe scaun o doamnă

Data actualizării: Data publicării:
andreea stefanescu

Este trainer de etichetă, promovează eleganţa şi buna purtare şi a absolvit trei dintre cele mai importante şcoli de bune maniere din lume. La una dintre ele a studiat şi Prinţesa Diana. Andreea Ştefănescu este o româncă de doar 31 ani care a văzut aproape 100 de ţări şi a înţeles că respectul aduce oamenii împreună. Iată povestea ei.

Andreea Ştefănescu, trainer de etichetă: Motivul pentru care ţinem cartea pe cap, este să ne asigurăm că bărbia este întotdeauna parelelă cu pământul. Un alt motiv pentru care eu încerc să sfătuiesc doamnele să se aplece din genunchi pentru a ridica ceva de jos, este nu numai o regulă de etichetă şi de eleganţă, dar este şi o măsură de precauţie pentru spatele dumneavoastră.

Andreea Ştefănescu ţine cursuri de protocol şi etichetă. Însă pasiunea pentru acest domeniu a apărut atunci când lucra în aviaţie. A fost stewardesă pentru membri ai unor familii regale, şefi de stat şi numeroase personalităţi. A călătorit în 89 de ţări, a locuit în 7 dintre ele, a cunoscut culturi diferite şi a înţeles că bunele maniere sunt cele care deschid orice uşă.

Andreea Ştefănescu, trainer de etichetă: În România, în mod special, am văzut trendul ăsta, în care este ridicat la nivel de doamnă, în momentul în care ai suficient de mulţi bani încât să îţi permiţi branduri de lux, să te duci la coafor în fiecare zi, să ai manichiura perfectă şi cu cât sunt mai lungi unghiile, cu atât mai mare doamna. Esenţa unei doamne vine întotdeauna din interior, este în felul în care ea se poartă şi interacţionează cu oamenii din jurul ei. Eticheta, repet, nu e ceva ce înveţi pentru tine ca tu să pari mai elegantă şi mai strălucitoare în societate, ca un diamanat, ci este ceva ce înveţi ca să îi faci pe cei din jurul tău să se simtă cât mai confortabil în prezenţa ta. Să construieşti cele mai bune relaţii, este ceva ce faci pentru ceilalţi, nu faci pentru tine.

Tânăra are un MBA în International Hospitality, o diplomă de trainer în etichetă şi protocol de la English Manner, școală aflată sub patronajul Casei Regale a Marii Britanii, dar şi una de la Şcoala de Protocol din Washington. Cu toate acestea, cea mai mare realizare pentru Andreea a fost să fie acceptată la Institut Villa Pierrefeu, din Elveţia.

Andreea Ştefănescu, trainer de etichetă: În timpul școlii din Elveția, ceea ce m-a impresionat este că este cumva echivalentul unei armate pentru băieți. La modul că aveam o carte întreagă, un cod de comportament, în fiecare zi de dimineață trebuia să ne facem patul, trebuia să organizăm camera într-un anume fel, era inspecție în fiecare zi și erai scos de la sala de curs dacă nu organizai camera cum trebuie. Înainte erau probabil sute de astfel de şcoli, unde a fost şi prinţesa Diana. Timp de două luni am fost acolo, am dat peste 47 de examene scrise din 20 de ţări diferite, am învăţat cum să aşezi şi cum să mânânci în diferite stiluri de a cina- american, continental, franţuzesc, englezesc, plus diferentele culturale din India, din Orientul Mijlociu, din China, din Japonia. A fost o experienţă extraordinară. Contrar aşteptărilor nu suntem nişte fete care merg cu cartea pe cap şi învăţăm cum să fim soţii de milionari. Este mult mai mult de atât. Te învaţă să fii o femeie puternică, despre leadership, echipă, artă, despre cum să comunici foarte eficient cu oamenii din jur.

În momentul de faţă Andreea Stefănescu locuieşte în Dubai şi, de aproape un an, se ocupă de o platformă online în care promovează diversitatea culturală şi bunele maniere. În paralel, ţine cursuri pentru diferite companii din Emiratele Arabe Unite, dar şi lecţii private pentru doamne din înalta societate.

Andreea Ştefănescu, trainer de etichetă: Majoritatea femeilor îşi încrucişează picioarele. Dacă alegi să îţi încrucişezi picioarele, nu este foarte sănătos pentru circulație. Încearcă să îţi apropii genuchii. Genunchii trebuie să stea întotdeauna apropiaţi la o doamnă. Gleznele trebuie să fie apropiate, genunchii trebuie să fie apropiați. Aceasta este o postură pe care Lady Diana o prefera, întodeauna tălpile picioarelor să fie îndreptate în jos, pentru a nu arăta talpa piciorului altora. În principiu, cel mai elegant, ceea ce ducesele din Anglia preferă, este "Cambridge cross". Asta înseamna că îmi pun piciorul din spate şi le încrucisez la gleznă. Din nou, genunchi apropiati, gleznele împreună. O altă alternativă este "the ducess slant", adica ţin glezenele împreună şi genunchii apropiaţi şi le îndoi pe diagonală.

Andreea Ştefănescu, trainer de etichetă: Cred că eticheta în general are o mare problemă de branding în momentul de faţă, este privită la graniţa cu snobia şi ceva învechit de pe raftul lui mamaie de care nimeni nu mai are nevoie. Problema este că noi considerăm foarte mult că bunele maniere sunt ceva cu care ne naştem, toată lumea ştie să spună noroc, toată lumea ştie să spună bună ziua şi toată lumea ştie să mulţumescă cuiva- ceea ce este greşit. Noi în general am învăţat văzând oamenii din societate făcând lucrurile respective, dovadă că un copil care se naşte fără niciun fel de contact uman, nu va şti niciodată să se poarte în societate.

Andreea îşi doreşte ca platforma online să ajungă la câţi mai mulţi oameni şi bunele maniere să devină un limbaj universal. Se bucură când primeşte invitaţia de a ţine cursuri peste tot prin lume şi îşi doreşte să scrie o carte prin care să împărtăşească şi altora cunoştinţele ei. Prima carte îşi doreşte să fie în limba română.

Andreea consideră că "Bunele maniere vor deschide uşi pe care nicio altă educaţie nu o va putea face." Ea crede că înainte de a învăţata orice reguli ce ţin de etichetă şi protocol, trebuie să respectăm cea mai simplă regulă: cea a bunătăţii.

Andreea Ştefănescu, trainer de etichetă: Dacă nu înveţi să ai bune maniere venind din interior, să fii un om blând, recunoscător pentru ce ai în viaţă, să fii un om care gândeşte înainte să vorbească, atunci nu cred ca poţi vreodată sa înveţi reguli de etichetă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...