Francezii, supărați că cel mai recent volum din seria „Asterix şi Obelix” este tipărit în România

Data actualizării: Data publicării:
La-Fille-de-Vercingétorix

Un politician francez reproşează editorilor alegerea de a tipări în România volumul "La Fille de Vercingétorix", titlul cu numărul 38 din seria Asterix şi Obelix, cu personajele descrise drept „simboluri ale rezistenţei galice”, în dezavantajul tipografiilor din Hexagon, arată platforma Nouvelles du monde citată de Mediafax.

Fostul secretar de stat francez Yves Jégo, apărător al etichetei "Made in France", le reproşează editorilor faptul că simbolul rezistenţei galice creat de René Goscinny şi Albert Uderzo nu mai este produs în Franţa.

La apariţia volumului "La fille de Vercingetorix", pe 24 octombrie, politicianul a remarcat faptul că volumele sunt tipărite în România.

„Păcat, pentru că tipografii francezi ar fi putut foarte bine să arate ce pot cu mâinile goale!”, a notat fostul oficial din timpul preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy, arătând că nu mai puţin de 5 milioane de exemplare din banda desenată au fost tipărite de G. Canale & C, o întreprindere tipografică din România.

Editorii au răspuns că nu este prima oară când un volum din seria dedicată lui Astérix este imprimat în bună parte în România, cu ajutorul tipografiei italiene stabilite în apropiere de Bucureşti. În acelaşi fel s-ar fi procedat pentru recentele volume "Le papyrus de César" şi "Astérix et le Transitalique".

Totuşi, cea mai mare parte a exemplarelor imprimate în România nu e destinată pieţei franceze: „Din cele cinci milioane de exemplare ale volumului «La fille de Vercingétorix», numai două sunt destinate spaţiului pe care s-a aflat Galia”.

Volumul este publicat simultan în 15 limbi şi ajunge în 30 de ţări, a explicat Céleste Surugue, directoarea de la Editions Albert-René din cadrul Hachette Livre, divizia companiei Lagardère. Editorii au arătat şi că „o bună parte” din tiraj a fost tipărită în Franţa, în timpul verii, la tipografia Pollina din Vendée.

Seria de benzi desenate dedicată lui Asterix şi luptei simpaticului personaj dintr-un mic sat galic cu Imperiul Roman a debutat în revista franco-belgiană Pilote, în octombrie 1959. Drepturile pentru poveste sunt deţinute din 2009 de compania Hachette. Succesul seriei a făcut să fie realizate 14 filme, 15 jocuri de societate şi 40 de jocuri video cu personajele poveştii. În plus, eroilor din seria Asterix le-a fost dedicat şi un parc tematic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția unor americani când au văzut cum conduc șoferii din România: Mai nebuni decât albanezii
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”