Cel mai mare escroc din istorie: Povestea incredibilă a bărbatului care a reușit să vândă Turnul Eiffel la fier vechi

Un bărbat foarte elegant s-a întâlnit în 1925 cu mai mulți afaceriști la Paris și le-a propus vânzarea Turnului Eiffel. În ciuda absurdității tranzacției, el l-a convins pe unul dintre negustori să cumpere monumentul care avea să devină cel mai cunoscut simbol al capitalei Franței, reușind astfel să execute cea mai mare escrocherie din istorie, scrie El Pais.

Orice vizitator care ajunge în capitala Franței se uită prima dată înspre Turnul Eiffel. Așa a făcut și Contele Victor Lustig când s-a dat jos din tren în Gara Austerlitz în 1925. Privea cu emoție înspre monument, dar nu pentru că îi aprecia frumusețea.

Ceea ce îl interesa cel mai mult pe Lustig erau cele 7.300 de tone de fier din care se compunea monumentul, pentru că acest presupus „conte” venise la Paris să realizeze cea mai mare înșelătorie din istorie.

Lustig era un bărbat șarmant, vorbea fluent cinci limbi, un bun orator și un ascultător încă și mai bun. El s-a născut într-un orășel din Imperiul Austro-Ungar și a știut de la o vârstă fragedă că talentele sale erau ideale pentru o carieră în diplomație.

Dar câștigurile financiare pe care le oferea această profesie nu erau pe placul său, așa că s-a decis să se folosească de abilitățile lui de a fermeca audiența ca să devină cel mai mare escroc de pe planetă.

În tinerețe, Lustig a fost un împătimit al pariurilor și un afemeiat. În aceeași perioadă s-a ales și cu o cicatrice mare pe față, cu care mai apoi a început să se mândrească, susținând că a fost rezultatul unui „duel de onoare între nobili”. De atunci a început să se autointituleze „conte” ca să vadă dacă lumea îl va crede.

Francezii se gândeau să demonteze Turnul Eiffel în anii '20

Până în 1925, contele fals reușise deja mai multe escrocherii cu bani contrafăcuți, dar pentru Lustig nu a fost destul. Dacă voia să devină cel mai mare escroc din lume, trebuia să pună la cale cea mai mare înșelătorie din lume.

Așadar, când a ajuns la Paris, Lustig a pus ochii pe cea mai înaltă structură din oraș. Dar cum putea el să vândă un monument de 300 de metri înălțime și peste 7.000 de tone? La fel cum ar fi mâncat un elefant – bucată cu bucată.

Lustig plănuia să vândă structura la fier vechi pentru că, în 1925, Turnul Eiffel nu era încă simbolul venerat de astăzi. În schimb, era o bătaie de cap foarte scumpă pentru autorități, în special după ce țara tocmai ce ieșise din Marele Război și economia încă nu își revenise.

Mentenanța, curățarea constantă a monumentului, vopsirea și revopsirea sa (înainte de a arăta așa cum îl știm astăzi, Turnul Eiffel era vopsit în roșu, galben și portocaliu), uleiul cu care trebuiau unse lifturile... toate aceste procese erau foarte scumpe.

Atât de mare a devenit problema întreținerii monumentului, încât au început să circule zvonuri în societatea franceză că Turnul Eiffel avea să fie demontat mai devreme sau mai târziu.

André Poisson, „peștele” care a căzut în plasă

Când acest zvon a ajuns la urechile lui Lustig, el și-a dat seama că ar putea profita. La Paris, el a apelat la un falsificator de încredere care i-a făcut anteturi și medalii cu însemnele Republicii Franceze și apoi a închiriat o cameră în luxosul Hotel de Crillon.

Aici, s-a întâlnit cu șase afaceriști din industria fierului și a pretins că este directorul adjunct al Serviciului Național de Poștă și Telegraf, explicându-le invitaților cât de urât este Turnul Eiffel și că nu se potrivește cu grandoarea gotică a Catedralei Notre-Dame sau stilul neoclasic al Arcului de Triumf.

Lustig i-a convins pe afaceriști că guvernul francez vrea să demonteze monumentul și să îl vândă la fier vechi, dar că discuțiile sunt secrete și că nu ar trebui să fie dezvăluite nimănui.

Apoi, Lustig a aruncat momeala: contractul foarte profitabil va fi câștigat de afaceristul care va licita cel mai mult pentru cele 7.300 de tone de fier.

Cu toate că acum 100 de ani oameni s-ar putea să fi fost mai ușor de păcălit, cei mai mulți dintre negustori nu au căzut în plasă. Unul dintre ei, însă, a mușcat momeala: André Poisson – întâmplarea face că numele lui de familie chiar înseamnă „pește” în franceză.

Ca să se asigure că el va primi contractul, Poisson a fost de acord să îi plătească direct lui Lustig 70.000 de franci. Lustig a fugit, firește, cu banii, știind de asemenea că Poisson nu va spune nimic despre înțelegerea lor de rușine și pentru că altfel s-ar da de gol că a încercat să plătească mită.

Vânzarea Turnului Eiffel, o escrocherie prea bună ca să nu fie repetată

Povestea nu s-a încheiat aici, însă. Văzând cât de bine a funcționat capcana lui, Lustig s-a hotărât să repete înșelătoria.

Un an mai târziu, Lustig a revenit la Paris și a organizat o nouă întâlnire cu alți afaceriști care se ocupau cu fier vechi. De această dată, lucrurile au mers mult mai bine. De fapt, puțin prea bine, întrucât poliția a încercat să îi întindă o cursă.

Cu câteva ore înainte de întâlnire, însă, un informator l-a avertizat pe Lustig ce îl așteaptă la hotel, astfel că escrocul austriac s-a urcat într-un pachebot și a fugit în America.

Lustig a continuat să își câștige existența din escrocherii și în SUA, acolo unde a reușit să îl păcălească chiar și pe celebrul lider mafiot Al Capone.

„Cutia românească” și cele 10 legi ale escrocilor

Printre înșelătoriile lui Lustig se numără și un obiect pe care l-a denumit „Cutia românească” - un dispozitiv despre care el susținea că putea să copieze orice bancnotă introdusă în cutie, potrivit revistei Smithsonian.

Deși părea să aibă un mecanism foarte complex la bază, „cutia de bani” nu producea bancnote noi. Lustig ascundea destule bancnote în cutie cât să convingă victima că dispozitivul funcționează așa cum susține el, iar după ce primea banii pe cutie, se făcea nevăzut.

Lustig a formulat și o listă cu 10 „legi” pe care orice escroc trebuie să le urmeze:

• Ascultă cu răbdare: așa îi ies unui escroc schemele, nu prin vorbă multă;
• Să nu pari niciodată plictisit;
• Așteaptă ca cealaltă persoană să își dezvăluie opiniile politice, apoi fii de acord cu ele;
• Lasă cealaltă persoană să își dezvăluie părerile despre religie, apoi îi spui că și tu crezi la fel;
• Fă aluzii la sex, dar nu continua dacă cealaltă persoană nu se arată interesată;
• Nu discuta niciodată despre boală, decât dacă există un interes special;
• Nu te băga în problemele personale ale unei om: până la urmă, îți va povesti el totul de bunăvoie;
• Nu te lăuda: lasă să se înțeleagă importanța ta în mod discret;
• Nu arăta niciodată neîngrijit;
• Nu te îmbăta niciodată.

Lustig ar fi trebuit probabil să mai adauge o regulă: nu îți înșela niciodată iubita.

Billy May, iubita lui din SUA, l-a trădat după ce a aflat că Lustig o înșală cu o altă femeie și le-a spus polițiștilor unde se ascunde „contele” la New York. Agenții federali l-au prins în primăvara anului 1935. Lustig a murit la închisoare în 1947.

Editor : Raul Nețoiu