Mădălina a absolvit Şcoala Postliceală Sanitară de Stat din Iaşi anul trecut, iar de cinci luni lucrează ca voluntar la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon”. Recoltează sânge de la pacienţi, le ia tensiunea şi duce analizele la laborator.
„Sper să se scoată posturi până termin şi eu voluntariatul. Nu ştiu, dacă nu reuşesc în spital într-un cabinet de medicină de familie, un cabinet stomatologic, nu ştiu”, spune Mădălina, asistent voluntar.
Printre voluntarii spitalului este şi Cristian. El se pregăteşte ca să plece în străinătate.
„Pentru a căpăta experienţă şi pentru adeverinţa pe care o dă Sfântul Spiridon, fiindu-mi necesară să demonstrez în afară, adică în Germania, să demonstrez că am făcut practică într-un spital”, spune și Cristian.
Voluntarii reprezintă colacul de salvare pentru cel mai mare spital din Moldova, unde deficitul de personal este de 30 la sută.
„Pe de o parte, voluntarul învaţă sub supraveghere, pe de altă parte, el este de ajutor echipei medicale din urgenţă. Ei pot semna contracte pe perioade de la 1 la 3 luni şi se pot şi prelungi”, afirmă Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
Şi la Spitalul de Copii, dar şi la Maternitatea Elena Doamna, asistenţi medicali voluntari sunt de mare ajutor.
„Noi încercăm să acoperim deficitul prin cooptarea cât mai multor asistente medicale voluntare. Săptămânal cred că semnez cel puţin 2-3, chiar 5, cereri de voluntariat”, declară Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii din Iaşi.
Foştii profesori ai voluntarilor sunt mândri de ei.
„Dacă o asistentă face voluntariat câteva luni de zile să spunem şi această perioadă este considerată experienţă profesională asta ar rezolva o bună parte din problema acestei condiţii cerute la angajare”, susține Edmond Ciumaşu, directorul Şcolii Postliceale Sanitare „Grigore Ghica Vodă” din Iaşi.
Numai anul acesta, şcolile postliceale din Iaşi au pregătit aproximativ 800 de asistenţi medicali.