Unul din cele mai moderne spitale din România se află într-un oraş cu 20.000 de locuitori. Medic american: "Este fantastic"

Data publicării:
moinesti spital 2012 2

La Spitalul Moineşti, 50 de medici străini îi învaţă pe colegii lor români tehnici noi de operaţie, atât clasice, cât şi laparoscopice aplicabile în cazuri grave. Sala unde se fac intervenţiile are aparatură cum poate fi găsită în orice spital modern.

Dr Ritha Alhindawi, Laparoscopic Surgery, New York: „Progresul este fantastic. Cu minimum de posibilităţi, de instrumente şi aparatură de ultimă generaţie pot face aici aproape tot ce putem face noi în Statele Unite ale Americii unde avem cu totul altfel de condiţii. Am fost impresionat că în acest spital se poate face orice operaţie, indiferent cât de complexă şi dificilă este”.

Dr Ran Ratz, Ziv Medical Center Israel: „Este un spital frumos, sunt foarte multe asemănări între acest spital şi spitalul nostru din Israel. Venim din Zefat, spitalul nostru se numeşte Ziv Medical Center”.

Evident, şi medicii din Capitală au fost impresionaţi de spitalul aflat într-un oraş cu puţin peste 20.000 de locuitori.

Nicolae Iordache, profesor chirurgie generală Universitatea Carol Davila din București, Spitalul Sf. Ioan: „Lucruri noi, de ultimă generaţie şi îţi dă sentimentul că faci o chirurgie modernă, într-adevăr”.

Prof. Nicolae Suciu, președintele Societății Române de Obstretică Ginecologie: „Ar trebui să creeze invidie în multe alte unităţi şi de aici o mobilizare pentru a-şi dori să aibă aşa ceva”.

Ambulatoriul a fost modernizat şi dotat cu aparatură performantă cumpărată din fonduri europene - Dr Adrian Cotârleţ, manager Spitalul Municipal Moineşti: „Medicii din străinătate nu vin în spitalul Moineşti pe un teren viran, ei cunosc ce posibilităţi tehnice are spitalul respectiv, ce pregătire profesională au medicii care lucrează în acest spital”.

Spitalul Municipal din Moineşti este singurul din judeţul Bacău care are propriul heliport, pentru transportul pacienţilor aflaţi în stare critică.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oficial devine interzisă în Europa folosirea în ambalajele alimentare din plastic, sticlă și metal a unei...
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Imagine rară cu celebrul artist, la un an de...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Misterioșii regi ai dacilor. Cine au fost căpeteniile care au răspândit faima de temut a războinicilor...
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...