Studiu. Noi metode de tratare a durerilor de spate

Data publicării:
DURERI SPATE Thinkstock 1

Foto: Thinkstock

O echipă de cercetare condusă de dr. Daniel Cherkin din cadrul Group Health Research Institute din Seattle a efectuat un studiu pe 342 de adulți cu vârste cuprinse între 20 și 70 de ani, care sufereau de dureri în partea inferioară a spatelui, în medie de mai mult de șapte ani.

O treime din acest grup de studiu, selectată la întâmplare, a fost tratată cu ajutorul meditației printr-o metodă numită "reducerea stresului pe baza conștiinței" (Mindfulness-Based Stress Reduction), precum și prin yoga, scrie Agerpres.

O altă treime a urmat o terapie cognitiv comportamentală care a vizat să înlocuiască gândurile negative, precum și comportamentele de inadaptare cu gânduri pozitive și atitudini aflate în mai multă consonanță cu realitatea. Iar ultima treime din acest grup a fost tratată cu analgezice.

Aceste terapii au fost urmate timp de opt săptămâni, câte două ore pe săptămână.

După 26 de săptămâni, 61% dintre persoanele tratate cu ajutorul meditației și 58% dintre cei care au urmat o terapie psiho-corporală au raportat o îmbunătățire semnificativă a stării lor clinice, față de numai 44% la cei tratați cu analgezice.

Îmbunătățirea a fost, de asemenea, semnificativă în ceea ce privește reducerea durerii, cu 44% și, respectiv 45% la pacienții din grupurile de meditație și de terapie psiho-corporală, față de 27% la pacienții tratați cu analgezice.

Efectul a persistat, cu puține modificări, pe parcursul unui întreg an în ceea ce privește primele două grupuri studiate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri