Au fost convinşi de un manager, care nu le-a oferit bani, ci speranţa că pot schimba ceva în ţara lor. Se întâmplă la Spitalul Judeţean din Slobozia care are acum peste 100 de doctori, deşi în urma cu câţiva ani cei mai mulţi dintre pacienţi trebuiau transferaţi la Bucureşti din lipsa de personal.
Ultimul medic venit la spitalul din Slobozia a avut si el de ales, după 15 ani de carieră, între a profesa în străinătate sau a rămâne în ţară.
„Dacă nu vorbeam cu doctorul Olaru, luam calea străinătății cu familia și copiii. Plecam în Marea Britanie, am şi pregătite actele de un an de zile”, mărturisește Mihai Nagnibeda medic ginecolog.
Familia l-a convins că aici este locul lui. A refuzat un salariu de 3.000 de lire sterline și câștigă acum puţin peste 1.000 de lei şi câteva bonusuri financiare.
Secţia de urologie a spitalului din Slobozia nu ar fi existat fără încăpăţânarea unui alt tânăr medic.
Nicolae Iordan este singurul medic urolog din zonă, iar secția a fost înființată de el. Înainte de sosirea lui, pacienții cu probleme urologice erau urcați în ambulanță și trimiși la București. A studiat în Marea Britanie, dar țelul său a fost altul, așa că s-a întors în țară.
„Îmi doresc să realizez ceva aici, îmi doresc să fac ceva la mine în ţară, îmi doresc să pun în aplicare ce am văzut în Anglia, îmi doresc să creştem standardul îngrijirilor medicale şi aici, ar fi extraordinar”, precizează acesta.
Şeful secţiei ATI din spitalul din Slobozia s-a întors și el în România după ce a profesat 20 de ani în Republica Moldova.
Pentru că mulți dintre medicii de la Spitalul din Slobozia sunt din alte localități, conducerea unității medicale a decis să le asigure o locuinţă.
„Făceam o comparaţie cât cheltuim noi pentru 26 de chirii, adică aproape 200 de milioane, comparativ cu cât aduc medicii aştia”, spune Adrian Berbece, directorul financiar al unității medicale.
Doctorii de la spitalul din Slobozia vor să convingă și alți medici din țară să pună umărul la schimbarea unui sistem bolnav și să rămână în țară.
Exemplu pentru Ministerul Sănătății. Donație în loc de mită
Spitalul a reuşit perfomanţa de a pune pe picioare un sistem care l-a inspirat chiar pe ministrul Sănătăţii. Pentru a face rost de bani pentru unitate, medicii de aici refuză mita de la pacienţi, iar banii ajung în spital sub forma unor donaţii.
Mai precis, binecunoscutele plicuri cu bani nu intră în buzunarele doctorilor, ci într-un fond comun al spitalului din care sunt plătiţi medicii cu salarii mici şi sunt făcute investiţii. Sistemul merge atât de bine, încât anul viitor, ministerul Sănătăţii îl va implementa în alte 12 spitale.
În fiecare zi, zeci de pacienți trec pe la ghișeul de donații al spitalului, unde lasă diverse sume de bani.