Doar trei medici rezidenţi au anunţat că şi-ar putea face rezidenţiatul la spitalul Făgăraş, în condiţiile în care spitalul are libere 12 posturi pentru aceştia. Cei trei specialişti vor ocupa posturi la secţiile de urgenţe, neurologie şi urologie.
Spitalul din Făgăraş a scos la concurs în luna septembrie mai multe posturi şi pentru medicii titulari. Este nevoie de medici la secţia de terapie intensivă, la departamentul de urgenţe, dar şi de medici de familie.
Până când deficitul de personal se va rezolva, pacienţii trebuie să meargă până la spitalele din Braşov sau să aştepte la coadă până ajung să fie consultaţi de un specialist.