Spital fără secție de Urgențe. Bolnavii sunt trimişi la zeci de kilometri distanță, cu doar două ambulanțe

Data publicării:
pacient ambulanta

Pentru un tânăr de 18 ani, transferul de la Drăgăşani la Craiova s-a făcut prea târziu. A fost adus în stare gravă şi a murit la câteva ore de la internare. A stat în stare critică la Drăgăşani mai bine de două ore până când s-a găsit o modalitate de a fi transferat la un spital de urgenţă. Medicii de acolo, un internist şi un chirurg, au făcut tot ce-au putut.

„Acolo există o linie de gardă pe chirurgie. Pacientul a fost preluat, spitalizat în spitalul din Drăgăşani şi în camera de gardă s-a făcut tot ce este posibil”, spune Cristina Geormaneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Craiova.

Astfel de situaţii apar zilnic la spitalul din Drăgăşani.

„De multe ori îşi depăşesc competenţa, încearcă să soluţioneze cazuri grave, sunt acte de eroism de-a dreptul, care nu îşi au rostul într-un sistem care ar trebui să fie mai bine organizat”, spune Alina Şuşanu, director medical al spitalului din Drăgășani.

Conducerea spitalului din Drăgăşani a făcut încă din 2009 nenumărate memorii la Ministerul Sănătăţii pentru înfiinţarea unei secţii de urgenţă, ceea ar fi însemnat şi personal calificat. Primăria s-a angajat să investească în amenajarea spaţiului, iar conducerea spitalului a achiziţionat de-a lungul anilor echipamentele necesare. Ministerul ar mai trebui să dea aproximativ 60.000 de lei pe lună, însă nu e de acord.

„Noi cerem către Minister aprobare pentru finanţarea ulterioară, respectiv salarii de medici urgentişti şi de asistenţi şi materiale sanitare care se consuma în UPU, deci nu cerem pentru infrastructură”, spune Alina Şuşanu.

Numai cu fonduri de la primăria municipiului sau cu fonduri de la spital nu se va putea face”, spune primarul orașului, Cristian Nedelcu.

Spitalul are aproape 40.000 de pacienţi pe an şi 26 de medici.

„Municipiul Drăgăşani are 20.000 de locuitori, asta ar însemna că prin camera de gardă trece de două ori oraşul Dragăşani. Zona acoperită de noi a rămas tot sudul judeţului Vâlcea, aproximativ 100.000 de locuitori”, spune managerul spitalului, Marian Pirva.

În fiecare zi, aproximativ 100 de urgenţe medicale ajung la camerele de gardă ale spitalului din Dragăşani. Pacienţii în stare gravă aduşi de ambulanţe aşteaptă ore în şir transferul la alte spitale.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”