Scolioza, frecventă la copiii de trei ani

Data publicării:
medici

Scolioza este o deformare a coloanei vertabrale care poate apărea la orice vârstă. Cele mai frecvente sunt scoliozele idiopatice ale adolescenților care apar în jurul vârstei de 8 – 10 ani și debutează sub forma unui sindrom scoliotic. Însă sunt o serie de afecțiuni care apar în perioada preșcolară și trebuie depistate precoce. Spre deosebire de scoliozele care apar la copiii școlari, la copiii preșcolari aceste scolioze au un potențial de evoluție foarte mare. Aceste scolioze, la un an doi de evoluție, ajung la un grad extrem de mare de deviație, iar intervențiile operatorii sunt mult mai grave.

Programul național de depistare precoce este esențial, el funcționează, trebuie să primim feedback-ul, să-i depistă precoce pentru a nu ne mai întâlni cu diagnostice atunci când ei au peste 80 de grade sau ajung la 100 sau 120, când riscurile sunt extrem de mari și pentru a obține rezultate, medicii să-i depisteze precoce.

Complicațiile sunt extrem de grave. În primul rând, acești copii vor avea o calitate a vieții mult diminuată, vor putea să frecventeze școala în condiții mai dificile față de ceilalți copii. Iar complicațiile care pot surveni sunt de la acea poziție statică și de locomoție atunci când merg foarte incomodă, până la apariția unor complicații așa zise spontane, unele pot fi chiar vitale, altele pot duce la incontinență de urină, incontinență de materii fecale, pot să apară pareze și paralizii.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...