Poluarea aerului este inclusă oficial printre factorii cancerigeni

Data publicării:
poluare oameni aer

Aerul poluat poate afecta grav sănătatea. O spune chiar Agenţia Internaţională pentru Cercetări asupra Cancerului, un organism specializat din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Experţii au adunat suficiente dovezi pentru a spune că expunerea la aerul poluat poate cauza cancer pulmonar. Deşi nivelul poluării diferă de la un oraş la altul, OMS susţine că această concluzie se aplică tuturor regiunilor lumii. Mai mult decât atât, în anul 2010 aproximativ 223.000 de persoane au decedat din cauza unui cancer pulmonar asociat cu poluarea atmosferică.

Vinovaţi pentru poluare sunt, evident, oamenii. Aerul pe care ei îl respiră conţine microparticule, ozon, dioxid de azot şi diferite metale grele, provenite în special din industrie, transport şi arderea carburanţilor fosili. Toate acestea contribuie la apariţia cancerului pulmonar.

Să le luăm pe rând. Microparticulele care se află în aerul pe care îl respiră mai ales cei în marile oraşe se depun de exemplu pe clădiri. La fel se întâmplă și cu plămânii celor expuși. Acestea provin din construcţii, arderea lemnului şi a carburanţilor sau din vaporii industriali. Experţii atrag atenţia că microparticulele din aer sunt cele mai dăunătoare sănătăţii, deoarece conţin particule de metale cum ar fi arsenicul, nichelul sau mercurul.

Respirat în concentraţii mari, ozonul este un gaz extrem de periculos: acesta corodează clădirile și materialele, dar inflamează şi plămânii. El provine din folosirea excesivă a maşinilor, din agricultură şi din industria de manufacturi.

Monoxidul și dioxidul de azot sunt generate de automobile şi centralele termice. Dioxidul de azot este extrem de periculos, el fiind vinovat pentru apariţia crizelor de astm.

Dioxidul de sulf, care se găsește și el în aer, este primul vinovat pentru apariţia ploilor acide, dar şi a multor probleme respiratorii.

Aerul respirat mai conţine plumb, mercur sau arsenic. Ele nu afectează doar plămânii, ci şi rinichii sau sistemul nervos.

Studiul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a fost realizat pe câteva mii de persoane, care au fost monitorizate câteva decenii.

Clasificarea aerului poluat ca fiind cancerigen este un mare pas. Asta pentru că, odată conştientizată această problemă, se pot lua măsuri. De exemplu, oamenii ar trebui să se ferească de zonele aglomerate, dar și să contribuie la reducerea poluării. Pot renunţa la maşina personală atunci când nu este neapărat necesară, iar în schimb pot alege mijloacele de transport în comun. Deşi în România nu se văd încă astfel de imagini, în alte ţări ele sunt deja o realitate, iar dacă nu sunt oprite imediat efectele poluării şi oamenii vor continua să otrăvească aerul pe care îl respiră, efectul în timp va fi unul devastator asupra sănătăţii lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri