Opt sfaturi oferite de nutriționiști pentru perioada sărbătorilor

Data actualizării: Data publicării:
masa de craciun - gettyimages
Foto: Guliver/Getty Images

Combinația între stresul provocat de sezonul sărbătorilor și reflecția intensă asupra propriei vieți care are loc de obicei în această perioadă a anului poate afecta pe oricine. Iată ce recomandă nutriționiștii consultați de sporteluxe.com pentru a avea o bună dispoziție în timpul sărbătorilor și a lupta împotriva tristeții care își face uneori simțită prezența în special în perioada Crăciunului.

masa de craciun - gettyimages
Foto: Gulliver/Getty Images

1. Să ne facem planuri în avans

Când ne trezim dimineața ar trebui să avem o idee destul de bună privind mesele pe care le vom lua în timpul zilei, susțin specialiștii. Nu spune nimeni că trebuie să știm exact ce și unde vom mânca, ci să avem o idee flexibilă despre ceea ce vom face în timpul zilei. Nutriționiștii susțin că nu este bine să sărim peste mese dacă nu este necesar, avertizând că acest lucru ar putea să crească nivelul zahărului din sânge și să favorizeze apariția toanelor.

Vom avea dimineață o sesiune de exerciții fizice? Este musai ca după aceea să avem un mic dejun plin de proteine. Știm că vom merge la o petrecere după serviciu? Trebuie să servim înainte un prânz târziu sau măcar o gustare, pentru a fi siguri că nu vom da iama la platourile cu brânză și alte aperitive, care ar putea duce și la un consum în exces de vin.

2. Să mărim doza de vitamina D

Vitamina D joacă un rol foarte important în reglarea dispoziției generale și poate chiar să contribuie la combaterea depresiei și a anxietății. Potrivit dr. Chris Kresser, citat de Agerpres, ar trebui să ne propunem să stăm cel puțin 15 minute la soare pe zi, dacă este posibil, întrucât este mai ușor pentru organism să creeze vitamina D prin expunerea la soare decât prin consumul alimentar. Dacă avem parte mai puțin de lumina soarelui în această perioadă, nutriționiștii recomandă suplimentarea dietei cu alimente care conțin vitamina D. Peștele gras, gălbenușurile de ou, untul limpezit (specific bucătăriei indiene) și brânza sunt toate surse bune de vitamina D.

3. Să renunțăm la cafea în favoarea adaptogenilor

Dacă ne simțim obosiți din punct de vedere emoțional, sfatul nutriționiștilor este să renunțăm la cafeaua de dimineață și să recurgem la plante adaptogene. Sistemul suprarenal este responsabil pentru gestionarea nivelului de stres din organism și sunt multe situații care cresc concentrația de hormoni ai stresului. Dintre acestea, sporteluxe.com amintește stresul emoțional (provocat de o despărțire sau un mediu de lucru dificil), stresul fizic (un program de sport fără suficientă odihnă), alegerea nefericită a unor alimente care forțează organismul să lucreze mai mult pentru digestie și care nu conțin suficienți nutrienți și anxietatea (atunci când ne simțim la limită).

În timp, nivelurile constant ridicate de stres forțează glandele suprarenale să lucreze în exces și acestea încetează să-și facă treaba. Asta înseamnă că ne vine mai greu să ne revenim din stres exact în perioada din an în care ne-am dori cel mai mult să simțim buna dispoziție. Consumul unei băuturi cu cofeină zilnic nu va ajuta glandele suprarenale epuizate, dar adaptogenii pot ajuta corpul să-și reducă nivelul de stres. Printre alternativele la cafea furnizate sunt ceaiul japonez Matcha, ceaiul de Kombucha, băuturile cu acid fulvic sau cafeaua cu ciuperci.

4. Să fim îngăduitori cu corpul nostru măcar o masă pe zi

În luna decembrie corpul este supus unui stres intens, provocat de petreceri, activități sportive, programul prelungit la serviciu și, bineînțeles, călătorii. Nutriționiștii recomandă să nu ne creăm un stres suplimentar încercând să mâncăm mereu perfect. În loc de asta, ei sugerează să ajungem la un compromis cu noi înșine: o masă pe zi să consumăm doar mâncare hrănitoare, neprocesată. Potrivit nutriționiștilor, pregătirea unui meniu cu alimente neprocesate nu este neapărat plictisitoare, ca să nu mai vorbim că acesta poate fi și cumpărat.

5. Să căutăm alimentele crude la petreceri

Dacă nu reușim să măncăm nimic înainte de petrecerea de Crăciun de la birou, este bine să ne orientăm când ajungem lângă platouri către alimentele crude precum cruditățile, sashimi sau tartar de ton. Aceste alimente bogate în proteine și fibră ne vor ține sătui mai mult timp și ne vor face să nu dăm iama în dulciuri când se va servi desertul. Indiferent ce facem, recomandă nutriționiștii, este bine să evităm zahărul, întrucât dacă suntem deja stresați acesta va inhiba capacitatea corpului de a se relaxa și a se reface.

6. S-o lăsăm mai moale cu băutura

Sfatul nutriționiștilor este ca, dacă putem, să evităm alcoolul. Acesta provoacă o inflamare — pe care ar trebui să încercăm să o diminuăm dacă ne simțim stresați sau anxioși — și cu cât bem mai mult cu atât este mai probabil să facem alegeri alimentare pe care le vom regreta dimineața. Alcoolul este de asemenea un factor care amplifică depresia, așa că dacă ne simțim deprimați sau copleșiți este puțin probabil să ne facă să se simțim mai bine. Dacă însă nu putem evita consumul de băuturi alcoolice la petreceri sau alte evenimente festive, specialiștii susțin că este bine să ne limităm la ceva simplu și ușor. Potrivit acestora, vodca, tequila și ginul este mai puțin probabil să provoace o inflamare decât whisky-ul sau scotch-ul.

7. Să creștem aportul de grăsimi sănătoase

Acizii grași Omega 3 sunt necesari pentru funcționarea optimă a creierului și faptul că nu avem parte de o cantitate suficientă din aceste grăsimi sănătoase poate avea un impact negativ asupra sănătății noastre mintale și duce la schimbări de dispoziție bruște și depresie. Pentru a combate acest lucru nutriționiștii recomandă creșterea aportului zilnic de grăsimi sănătoase, încercând să servim cel puțin trei porții de nuci, pește (somon, macrou, hering, sardine sau păstrăv), alge sau avocado.

8. Să ne folosim intuiția atunci când mâncăm

Mare parte din psihologia consumului alimentar excesiv sau a cedării în fața poftelor de alimente din categoria "junk food" poate fi legată de mâncatul emoțional. Se poate spune cu sinceritate că nimeni nu este imun la mâncatul emoțional — căutăm în mâncare confort, satisfacție, căldură sau vedem în ea chiar o modalitate de a ne petrece timpul. În acest context, recomandarea este să încercăm să fim conștienți când și de ce simțim nevoia să consumăm anumite alimente.

Dacă suntem persoane ceva mai introvertite, participarea la evenimente sau petreceri unde nu cunoaștem foarte multă lume în această perioadă ne poate face să ne simțim inconfortabil, ceea ce ne-ar putea pune în postura să ne așezăm lângă bar sau lângă bufet pentru a evita să vorbim cu alte persoane. Pare ceva stupid, dar de multe ori ajungem să mâncăm ceva mai mult la evenimentele la care mergem singuri. Așa că, susțin specialiștii, ar fi poate mai bine să aducem un prieten sau un/o partener/ă la orice petrecere la care mergem în perioada sărbătorilor. Să avem un prieten sau partenerul alături de noi reduce nivelul de anxietate, așa că nu ne vom apuca să mâncăm mai mult decât e cazul pentru a evita conversații nedorite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...