Gabriela este asistentă medicală de 27 de ani, iar în 2008 a obţinut şi o diplomă de studii superioare în domeniu. Ea lucrează acum la spitalul CFR din Paşcani, însă vrea să îşi deschidă un cabinet privat. De cinci ani, demersurile i-au fost sortite eşecului.
Conform legii, asistenţii medicali şi moaşele pot lucra independent. Ordonanţa în cauză condiţionează însă deschiderea activităţii de respectarea unor norme metodologice. Norme care nici pînă în ziua de azi nu au fost publicate.
Asistenţii spun că asemenea cabinete ar decongestiona camerele de urgenţă ale spitalelor. Pacienţii ar putea merge la asistenţi pentru schimbarea pansamentelor, pentru injecţii sau pentru a-şi administra medicamente.
Reprezentanţii moaşelor şi asistentelor au insistat ca normele să fie publicate, dar fără niciun rezultat.
„Ai în lege autonomie a profesiei, ai în lege cabinete de practică independentă, neavând norme nu poţi să faci nimic. Nici măcar PFA sau persoană fizică autorizată, nici măcar atât nu poate face un asistent medical în acest moment”, a explicat Liliana Pintilie, preşedinte OAMGMAMR - filiala Iaşi.
La nivelul judeţului Iaşi sunt peste 8.000 de asistenţi medicali şi moaşe, iar 400 dintre ei au studii superioare.