Ministrul Sănătăţii, despre cardul de sănătate: Situaţia este foarte bună

Data publicării:
carduri de sanatate 1

 

"Acest card trebuia introdus, după atâtea amânări. Sunt foarte mulţi nemulţumiţi, dar este principala formă de a opri frauda din sistemul sanitar şi România trebuie să ajungă la nivelul ţărilor europene. Nu este un merit al meu, este un proiect început sau prevăzut în Legea Sănătăţii 95/2006. Vorbim de cel mai mare proiect al României după 1989, fiind 14,5 milioane de asiguraţi", a spus ministrul Nicolae Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că au fost tot felul de păreri legate de cardul naţional de sănătate, dar că sunt chestiuni care trebuie reglementate şi în România, iar acum, potrivit informaţiilor care i-au fost transmise de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), sistemul funcţionează bine.

"Din datele pe care le-am primit de la preşedintele CNAS, situaţia este foarte bună, a început să crească validarea serviciilor pe bază de card, ajungând la aproape 75 la sută, ceea ce este esenţial şi confirmă faptul că nu sunt probleme în sistem. Lucrurile au reintrat în normal", a mai spus ministrul Sănătăţii, reamintind de problemele similare care au apărut odată cu introducerea reţetei electronice sau a Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI).

Cardul naţional de sănătate a devenit, din 1 mai, unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Acesta face dovada calităţii de asigurat şi confirmă prezenţa asiguratului la furnizorul de servicii medicale.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri